Ana Maria Otvoș, una dintre cele mai puternice atlete de la Exatlon, a părăsit competiția zilele trecute, în urmă unei accidentări grave suferite la umărul stâng. Ana Maria nu a mai putut continuă lupta pentru marele premiu și a fost nevoită să se întoarcă acasă.

Pentru Ana Maria Otvoș, una dintre cele mai puternice figuri feminine de la Exatlon, nu a fost deloc ușor să-și părăsească echipa mai ales că, de nenumărate ori, atleta a trecut „cu ușurință” peste accidentări, obținând multă vreme și cele mai bune procentaje din echipă sa.

Ea a fost unul dintre pilonii echipei Războinicilor prin determinare și sfaturile oferite coechipierilor.

Ana Maria Otvoș are un trecut impresionant în domeniul sportului, dar puțini știu însă adevăratul motiv pentru care războinica și-a dezvoltat pasiunea pentru sport. Copil fiind, Ana Maria suferea de obezitate și asta a determinat-o să se apuce de sport.

„Majoritatea persoanelor, când se uită la mine, spun că fizicul nu este punctul meu forte, deși am lucrat foarte mult la el, pentru că am fost un copil obez, de asta m-am apucat de sport”, spune Ana-Maria.

Născută la Târgoviște, în urmă cu 31 de ani, Ana a ales să facă sport încă din copilărie.

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție
Recomandări
Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție

A debutat, în lumea sportului, cu gimnastica și apoi s-a îndreptat către handbal, iar liceul, cu profil sportiv, l-a terminat cu specializarea volei. Atletă a absolvit UNEFS-ul, cu specializarea atletism și a urmat un master în Sport, Turism și Activități de timp liber. Ulterior, ea s-a perfecționat în lupte libere, ajungând să facă parte din lotul național al României. Ana Maria a adunat în palmares nenumărate medalii, ea fiind multiplă campioană națională și dublu medaliată la europene, la lupte libere. În prezent, Ana este instructor de aerobic.

Ana Maria Otvos – ExatlonIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Zilele trecute, Ana-Maria Otvoș își lua la revedere de la coechipierii săi, după accidentarea suferită. Discursul ei a fost unul emoționant.

„Toată perioada cât am stat aici, deși am crezut că va fi extrem de grea, a fost foarte frumoasă lângă acești oameni cărora le voi mulțumi toată viața pentru că i-am cunoscut, că mi-au oferit oportunitatea să îi cunosc îndeaproape. Mi-a plăcut extrem de mult experiența Exatlon, am învățat foarte multe lucruri aici… am învățat să tolerez, să am răbdare, să nu etichetez oamenii după o reacție, să plâng. N-am plâns toată viața mea cât am plâns aici, la Exatlon, dar atunci când am făcut-o n-am simțit că sunt slabă. Tot ceea ce am făcut noi aici, la Exatlon, nu doar eu, am făcut-o pentru ca cei mici, copiii, să se uite și să vadă în noi un exemplu”.

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
Recomandări
Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”

Citește și: „Dosarele X” în Blejoi. Am fost în comuna prahoveană care pe 4 decembrie a fost cea mai poluată localitate din lume. «Nu am simțit nimic deosebit sau să se vadă ceva nor, mai deosebit. Nici miros»

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A murit ”Prințul Întunericului”. Generalul, cunoscut pentru replica: „Nu voi începe al Treilea Război Mondial pentru tine”
Știrileprotv.ro
A murit ”Prințul Întunericului”. Generalul, cunoscut pentru replica: „Nu voi începe al Treilea Război Mondial pentru tine”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Zodiile care câștigă pe toate planurile până pe 23 octombrie. Gemenii sunt pe val
FANATIK.RO
Zodiile care câștigă pe toate planurile până pe 23 octombrie. Gemenii sunt pe val
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Leguma care îți poate schimba culoarea pielii. Consumul excesiv dă o nuanță stranie
FANATIK.RO
Leguma care îți poate schimba culoarea pielii. Consumul excesiv dă o nuanță stranie
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Vot final. Pensiile care NU au crescut vor fi majorate
Financiarul.ro
Vot final. Pensiile care NU au crescut vor fi majorate
"Ai lăsat un gol imens în inimile noastre". Ea este Alexandra, una dintre fetele ucise azi noapte de un şofer beat lângă Agigea. Filmul tragediei e înfiorător
Observatornews.ro
"Ai lăsat un gol imens în inimile noastre". Ea este Alexandra, una dintre fetele ucise azi noapte de un şofer beat lângă Agigea. Filmul tragediei e înfiorător
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI