Primarul a fost trimis în judecată
Atacul furibund al primarului Constanţei, Radu Mazăre, la adresa Mihaelei Rădulescu venit pe nepusă masă a surprins pe toată lumea. Libertatea a aflat însă motivul care poate sta în spatele acestei răbufniri. Este vorba de o afacere cu terenuri pentru care Mazăre este şi acum judecat la Curtea de Apel Bucureşti. Mai precis, în 2008, Mihaela şi soţul ei de atunci, Elan Schwartzenberg, au cumpărat de la două firme ce primiseră loturile de la primăria păstorită de Mazăre mai multe terenuri de la malul mării, în valoare de sute de mii de euro.
Cei doi soţi sperau să facă o superafacere, prin revânzarea lor sau prin construirea unor imobile. Lucrurile s-au complicat când pe fir au intrat procurorii DNA, terenurile fiind puse sub sechestru, pentru că edilul le-ar fi retrocedat ilegal. Mihaela a încercat să-şi recupereze investiţia inclusiv prin procese civile, fapt care l-ar fi enervat pe Mazăre, care a ţinut în el ranchiuna până zilele trecute, când a explodat.
Acum cinci ani se dădeau cu barca împreună
În urmă cu exact cinci ani, Mihaela Rădulescu şi Radu Mazăre puneau umărul pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer. Cei doi amici s-au întrecut la bordul unor bărci de mare viteză, vedeta de televiziune fiind declarată câştigătoare după ce a reuşit să atingă 100 de mile/ oră. După cursă, cei doi au dat împreună o tură cu barca.
A divorţat de Elan în urmă cu cinci ani