Vedeta, care la sfârșitul lui 2012 a divorțat de cel de-al doilea soț, Constantin Iosef, a dezvăluit pe blogul ei că ”ipocrizia, ascunzișul, negura, astea sunt cele care mai dreg busuiocul” într-o căsnicie și că acestea ar fi ingredientele unui mariaj reușit.
”Cred că în realitate, ipocrizia, ascunzișul, negura, astea sunt cele care mai dreg busuiocul. Fără excepție, când întreb prieteni căsătoriți de o mie de ani cu aceeași persoană cum naiba fac să nu-și ia câmpii la bătaie, îmi răspund: „păi, nu-i zic chiar tot ce mă deranjează”. Vedeți? Și iar iau cărțile de teorie și le pun în sacul pentru reciclat cioburi! Deci, ca să ai o relație de lungă durată cu cineva, taci naibii! (…)”
În altă zi, vă amenințăm că o să îmbătrânesc într-o sufragerie plină cu pisici…de data asta, am și argumente. Mi-e imposibil să tac. Nu neapărat dintr-un spirit justițiar teribil, ci de teama greșelilor ulterioare care se vor face prin acoperirea răhățelului de-acum. Ergo, să dezgropăm răhățelul. Apoi, la cum mă știți, dezvoltăm răhățelul, îl analizăm și-l facem mare, lucitor, de neocolit. Problema e că mie între timp mi-a trecut necazul, amarul, obida, pentru că problema, după câte simt eu, odată expusă, e rezolvată! Cel de lângă mine însă nu-și mai revine cu una, cu două, pentru că nu înțelege că eu am trecut-o la bifate, gata, am înțeles, e vorbită, irepetabilă, la revedere!”, a scris Teo pe blogul ei, lăsând să se înțeleagă faptul că firea ei mult prea analitică ar putea fi unul dintre motivele recentului divorț și al lipsei de înțelegere cu cel de lângă ea, într-o viitoare posibilă relație.
Mariajul lui Teo cu Constantin Iosef a durat doar șase luni
Teo Trandafir s-a căsătorit cu fostul rugbist Constantin Iosef pe 2 iunie 2012, în ziua în care aceasta a împlinit 44 de ani. La numai șase luni de mariaj însă, cuplul a decis să o apuce pe drumuri separate.
- VESTEA PE CARE TOATĂ LUMEA O AŞTEPTA! Se întoarce Teo în televiziune? FOTO
- Tatăl lui Teo Trandafir a fost JEFUIT DE UN PACIENT
- Teo, PREGĂTITĂ să meargă MAI DEPARTE: „Marea mea iubire: URMĂTOAREA”