„Trebuie să iau o pauză, pentru că simt nevoia, că sunt om. Nu mă consum, dar mă uzez. Şi simt că a venit momentul să stau, acasă, cu mine. Să învăţ să fac clătite şi nu glumesc. Şi nu am mai spus altcuiva asta. Să stau, acasă, să fac clătite, să iau eu copiii de la grădiniţă sau de la liceu, după caz. Simt nevoia de o perioadă de pauză, nu ştiu, un an…”, a explicat el.
Întrebat ce se va întâmpla cu „Ce spun românii”, emisiunea care e pe post zilnic, de luni până vineri, el a explicat: „Emisiunea, acum, e pe post. Dar, la un moment dat, trebuie să intre în pauză. Trebuie. E normal, e organic, e bine. Asta o dată!
În al doilea rând, eu chiar am nevoie de o pauză, adică nu vreau să ajung să vin cu mai puţină plăcere la muncă. Fac o grămadă de lucruri şi e momentul să respir”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3„Ai nevoie de odihnă ca să ai inspiraţie să mai faci faze haioase în timpul filmărilor. Sunt foarte distractive cele în care pui o întrebare, apoi te duci şi nu te mai întorci. Nu prea se prinde lumea ce faci… Faza cea mai tare e că extrem de mulţi oameni mă întreabă, pentru că nu le vine să creadă, ce se întâmplă în emisiune. „Dar, domnule, cum e? Alea sunt regizate?”. E vorba de emoţie.
Unii au nişte emoţii groaznice şi atunci, unii dintre ei vin cu răspunsuri predefinite de acasă… Sunt doar emoţii, adică vorbeşti cu oamenii ăia înainte de filmări şi sunt normali, iar când încep filmările, de stres, se întorc să caute răspunsul în ei şi se închid faţă de exterior, efectiv…”, a mai declarat el despre show-ul pe care îl are la Pro TV de ani de zile.
În perioada în care nu va apărea la televizior, Cabral Ibacka vrea să se odihnească și să stea mai mult alături de familie. Într-o postare pe blogul lui, el a mărturisit: „Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite. Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine. Nu știu cat am reușit, dar știu că am încercat.
Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei”.