„Am rămas fără mamă de la 8 ani, iar responsabilitățile au fost destul de mari. Odată cu responsabilitățile a venit și o anxietate la pachet cu care se confruntă jumătate din populație. Trec printr-o perioadă puțin mai dificilă, dar cum nu m-a doborât nimic până acum, nici nu mă va doborî. Soțul meu mă susține, eu îl susțin pe el.

Pauza pe care am decis împreună cu el să o luăm nu este din niciun alt motiv. Nu există niciun bărbat în viața mea. În primul rând nu am timpul necesar pentru așa ceva, nu doresc decât să mă refac din orice punct de vedere”, a mărturisit Betty Salam, pentru Antena Stars, potrivit Spynews.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Betty Salam a ținut să precizeze faptul că o afectează comentariile răutăcioase pe care le primește din partea celor care nici nu o cunosc personal.

„Pauza pe care noi am luat-o este ca o refacere și pentru mine, dar și pentru soțul meu. Vrem să avem o relație sănătoasă și să stăm bine pe psihic, nu să stăm să ne complacem. Unii dintre ei aruncă cu pietre în mine. Pe mine mă doare, dar familia mă susține și mă înțelege. (…).

Tatăl meu e alături de mine, fratele meu este alături de mine, toți cei din familie, iar Cătălin îmi vrea binele, iar eu lui la fel. Matthias este în grija mea, este un copil fericit, vreau doar să mă refac. Oamenii știu doar să judece dar nu știu ei familia mea”, a mai spus fiica lui Florin Salam.

De asemenea, Betty Salam a mărturisit că îl respectă pe Cătălin Vișănescu, iar scopul separării nu este ca ea și tatăl copilului ei să divorțeze.

„E o perioadă puțin mai dificilă într-adevăr. (…) Vreau să se pună stop la tot ce se vorbește pentru că m-am săturat. Mă dor toate aceste lucruri, pentru că numai eu știu sufletul meu. (…) Numai eu știu cât mă străduiesc și eu să fiu cineva în viață, și nu vreau să arunce nimeni cu noroi către mine.

Cătălin este și va fi bărbatul meu, îl respect, el mă respectă pe mine, numai că oamenii trebuie să înțeleagă că sunt vremuri noi, iar o pauză îți poate salva relația. Eu nu am divorțat, nu voi divorța. Noi ținem legătura zi de zi. Noi vorbim, ne vedem, luăm masa împreună”, a mai spus artista pentru sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News