Andreea Archip

Dar cum e în realitate viața de model? Ce sacrificii presupune, cum e drumul și cum arată succesul?

Reporterul ziarului Libertatea a stat de vorbă cu o româncă pentru care cariera în modelling înseamnă un vis împlinit.    

Elena Cosău este model la Milano. A reușit în ultimii șapte ani să își facă o carieră din pasiunea ei din copilărie și nu vrea să se oprească nici acum, la 33 de ani. A perseverat, nu s-a lăsat doborâtă de sutele de refuzuri și și-a găsit publicul-țintă. Viața de model la Milano nu e doar glamour, nu e fardată, n-are nici implanturi, e naturală, așa cum trebuie să fie și un model profesionist.

Viața de fotomodel la Milano. Elena Cosău într-o ținută rozIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Lucruri care nu se văd

Patru fete se schimbă cu rândul în pivnița unui magazin de design interior din centrul orașului Milano. Dacă stau drepte, aproape că ating tavanul. E drept, că nici una n-are mai puțin de 1,70 m. Primesc toate ținutele, rochii lungi, și se înalță pe tocuri de 11 centimetri. Sunt hostess la un eveniment de prezentare a magazinului în cadrul Săptămânii Designului. Fetele se pozează, se întrețin cu potențialii clienți, zâmbesc timp de aproape cinci ore. Cinci ore pe tocuri de 11. Când clienții se risipesc, fetele își permit să ciugulească din aperitive și să ia un pahar de prosecco.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Este unul dintre joburile obișnuite ale modelelor. Viața lor nu e un nesfârșit catwalk. Ființele firave care trebuie să intre în șabloanele nemilosului 90-60-90 trebuie să fie puternice, să înghită refuzuri, strâmbături din nas la detalii anatomice, bătutul invidios din gene al rivalelor. De aceea, cele mai multe fac modelling până pe la 20 și ceva de ani, de când și silueta și visurile devin nărăvașe.

Elena Cosău și-a început însă cariera când altele se pensionau din modelling. Avea 25 de ani când a plecat din București către Milano, faimoasa capitală a modei. O lume care o speria și o încânta deopotrivă, în care “prea mult” însemna câțiva milimetri. Așa că, după ce a terminat Facultatea de Jurnalism la Iași și a mai cochetat cu presa mare din București câțiva ani, frumoasa și căpoasa moldoveancă și-a luat un bilet doar dus spre capitala modei.

“S-a întâmplat într-o agenție să mi se spună că sunt prea bătrână ca ei să se ocupe de mine. Bineînțeles că neavând experiența pe care o am acum, nu prea mi-a plăcut ceea ce am auzit. Dar întotdeauna eu am vrut să-mi demonstrez mie…”, povestește Elena cu seninătate, aflată acum la adăpostul unei cariere constante, care o mulțumește. Din București, Milano părea o cetate de necucerit. “Ți se poate refuza un job dacă ai cu jumătate de centimetru în plus pe șolduri, asta e partea din corp a modelelor care e cea mai importantă”, întărește Elena. Din gura ei, inflexibilitatea acestor standarde nu sună a sentință. E o stare de fapt care n-a împiedicat-o, ci i-a deschis alte uși. S-a împăcat cu șoldurile ei mai generoase cu 25 de milimetri și a mers mai departe. Urcă pe podium pentru designeri mai mici, are un showroom unde face prezentări constant și este preferata companiilor de produse pentru păr.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Disciplină militărească pentru o meserie strălucitoare

EXCLUSIV/ Adevărul din spatele carierei de fotomodel. O tânără din România strălucește la Milano: ”Ți se refuză un job dacă ai cu jumătate de centimetru în plus pe șolduri”/VIDEO

Ea n-a avut niciodată probleme cu greutatea, și-a antrenat corpul de mică și nu s-a înfometat vreodată. Nici un fel de mâncare, oricât de delicios, nu a cântărit mai mult decât visul ei de a fi model. “Se mai întâmplă, am auzit situații, nu le-am trăit, în ceea ce privește faptul că anumite agenții cer fetelor să fie mai slabe, anumite fete se înfometează înaintea unei prezentări, doar ca să poată să facă o prezentare și apoi să ajungă să nu o mai facă, pentru că pe ultima sută de metri stiliștii hotărăsc să nu mai confirme. Am văzut fete dezamăgite, care au renunțat să mai facă modă doar din această cauză”, mai spune Elena.

Mănâncă multe legume în general și ține toate posturile de peste an. E ceea ce o leagă acum de memoria bunicului, singurul care postea în familia ei, și de natalul Târgu Neamț. Dintr-un borcan scoate ca niște diamante câțiva miezi de nucă trimiși de mama ei. Vorbește de “acasă” cu setea unui exilat, deși își vizitează părinții destul de des. Își iubește țara, deși alta i-a oferit șansa vieții ei.

Viața ei are o rigoare soldățească. După ce se demachiază, Elena își ridică picioarele lungi și suple pe perete, așa cum făceam când eram mici. Îi ajută picioarele obosite. Îmi arată degetele care de revolta încălțărilor incomode s-au încârligat în fel și chip. Și le asumă, așa cum își asumă fiecare bucățică din ce este.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Țepe cu nemiluita, contracte dezavantajoase

În aproape opt ani de Milano, Elena a devenit om mare. A făcut sute de castinguri fără să primească un job, și-a înghițit dezamăgirile și a mers mai departe. “Am primit țepe cu nemiluita, am făcut joburi de la care n-am mai văzut banii, dar în momentul în care este vorba de altceva decât modelling, se înțelege, dacă nu de la primul casting, măcar de la al doilea înțelegi și deja te retragi. S-a întâmplat să fiu în contract cu agenții care nu mă puneau să muncesc pentru că nu locuiam în apartamentele modelelor și de acolo am avut nevoie de un avocat ca să pot să închid contractul”, explică Elena pericolele vieții de model freelancer, adică pe cont propriu, fără o agenție în spate.

Din nici un colț nu poți prinde Domul din Milano într-o poză fără puzderie de oameni în jur. O aglomerare urbană care vine la pachet cu locuri de distracție cu nemiluita. Pentru Elena, ieșitul în oraș înseamnă o înghețată și o plimbare tihnită. Dintre toate modelele din Milano, ea întrunește tabloul celei mai cuminți. “Seara, când mă pun în pat, se întâmplă să zic: mulțumesc, Doamne, că am făcut asta, când știu că frații mei sunt OK, sunt mulțumită și obișnuiesc să-I mulțumesc lui Dumnezeu. Când eram mai mică am fost obișnuită cu rugăciunea în care ceream ceva. Acum văd rugăciunea ca pe ceva diferit. Se întâmplă să zic: te rog, Doamne, ajut-o pe mama să fie bine, o rugăciune în acest fel, dar nu cer. Vreau doar să fiu sănătoasă și să muncesc. Nu cer, că nu mi se pare cazul”.

20 de ținute într-o seară de catwalk

EXCLUSIV/ Adevărul din spatele carierei de fotomodel. O tânără din România strălucește la Milano: ”Ți se refuză un job dacă ai cu jumătate de centimetru în plus pe șolduri”/VIDEO

Elena înmoaie o pensulă în praful nude și își tamponează pomeții. În fața oglinzii, se unduiește în ritmul muzicii din club. Împreună cu Alfredo Nocera organizează în fiecare an un show în care designerul transformă în timp real bucăți de material în ținute de catwalk. Așa că Elena ajunge să poarte într-o singură seară și 20 de ținute. Trece de la vampă la femeie de afaceri, la zână a florilor, la ținute de seară sofisticate și la nelipsita rochie de mireasă. De fiecare dată, o altă Elena, un alt rol. O duplicitate de dragul scenei, care nu-i tulbură echilibrul. La finalul zilei e tot ea, fiică și soră, iubită, om normal.

O prefer pe ea”, spune diplomat Alfredo când îl întreb dacă ar lucra cu alte modele din România. Bărbații din sală își duc băuturile la gură mașinal, fără să-și ia ochii de la scenă. Elena s-a obișnuit cu atenția. Primește mereu propuneri, i se cere numărul de telefon. “Să zicem că e o chestie pe care foarte mulți o fac, dar părerea mea e că oamenii care fac asta se uită doar la ambalaj și… sunt simpatici, drăguți și atât, pentru mine…”, spune fata.

Show-ul s-a încheiat. Elena își adună într-o geantă tuburile, cutiuțele cu minuni, trusele cu machiaj. Și se avântă anonim în cumințenia străzii și a lumii, la miez de noapte.

Citește și: ANALIZĂ | Inteligența artificială amenință deja locurile de muncă din România

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI