Adina Bourceanu și-a tăiat surplusul de piele, dar acum este mulțumită de felul în care arată, chiar dacă recuperarea nu este prea ușoară. „Acum nu mă mai doare, foarte puţin la braţul drept că am avut ceva probleme şi mi s-a umflat un pic. S-a învineţit mai tare decât în rest şi braţul drept încă mă mai doare, dar în rest, nu am mai luat un calmant de o săptămână cred. (…) A fost primele zile un pic mai dificil, dar am avut şi ajutoare. În a treia zi am început să merg, apoi am început să fac recuperare. (…) Eu mi-am făcut injecţiile singură în mână. (…) Da, a meritat, a fost probabil cea mai grea intervenţie, (…)dar a fost pe o zonă foarte mare din corp. Nu mi-am făcut fesierii, dar mi-a dat o alternativă domnul doctor”, a declarat Adina la Kanal D.

Adina Bourceanu și-a tăiat surplusul de piele. „Mă simt bine”

După ce a reușit să scape de aproape 50 de kilograme, Adina a fost nevoită să apeleze la medicii esteticieni pentru a-și armoniza silueta. Mai întâi și-a modelat sânii cu ajutorul implanturilor de silicon, iar zilele trecute și-a înlăturat excesul de piele rezultat în urma slăbitului. ”A fost mai ușor decât mă așteptam. Mă simt bine. Trebuie să port un corset, de fapt este un fel de echipament pentru tot corpul pe care trebuie să-l port o lună, zi și noapte, iar încă o lună doar ziua. E foarte ușor de purtat, dar nu e tocmai confortabil. O să mă obișnuiesc cu el, nu am ce să fac. Nu m-am operat în timpul verii pentru că știam că urmează să port costumul acesta”, a declarat Adina Bourceanu pentru Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News