Cu toate că nu a mai făcut asta niciodată până acum, stilista a reuşit să-şi asume cu profesionalism rolul de fotomodel pentru cele 12 ţinute masculine complete care ilustrează calendarul anului viitor.
Şedinţa foto a durat nu mai puţin de 13 ore, timp în care Adina a îmbrăcat peste 80 de piese
vestimentare pe care le-a accesorizat cu câteva pălării spectaculoase, din colecţia ei personală.

“Nu ştiu şi nici nu îmi place să pozez, dar am fost ajutată de faptul ca Marius Bărăgan a glumit mereu cu mine şi ne-am împrietenit repede, reuşind să comunicăm excelent. Am încercat să fac abstracţie de faptul că telefonul mi-a sunat încontinuu, că s-a şi descărcat bateria de două ori pe parcursul şedinţei foto. Am fost uşor crispată la gândul că voi poza, dar îmi dau seama că am trecut cu bine de acest moment”, ne-a declarat, amuzată, Adina Buzatu, care a reuşit să fie sexy în cele 12 fotografii fără să descheie niciun nasture în plus.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News