“Eu nu gătesc deloc, că nu îmi place să stau în bucătărie este puţin spus! Nicio cafea nu am făcut, nici măcar un ceai. Bucătăria e locul pe care îl vizitez rar, să îmi iau un pahar cu apă eventual, acum să apar să gătesc…e şoc şi panică!”, mărturiseşte amuzată Adina Buzatu.

Stilista îşi va folosi abilităţile şi îi va surprinde pe cei
trei chefi cu plating-ul, în vreme ce Sara va fi cea responsabilă cu gătitul
propriu-zis. Somon în sos teriyaki cu noodles este preparatul despre care Adina
va spune înainte de a intra pe bandă.

“Vă spun că luăm toate cuţitele!”. Dacă şi chefii vor fi de acord, telespectatorii vor afla în această seară, de la 20:30, în cea mai nouă ediţie Chefi la cuţite, la Antena 1.

Degustările pe nevăzute se apropie de final, amuletele sunt
tot mai puține, iar scânteia competiției s-a instalat deja între cei trei
chefi. Rămâne de văzut cine va reuși în această seară să obțină un nou avantaj
în lupta pentru titlul suprem.

 
 

Urmărește-ne pe Google News