În cadrul unui interviu acordat pentru Ego, Adina Halas și-a deschis sufletul și a dezvăluit ce ar face dacă soțul ei i-ar fi infidel.
„Încerc să dau un răspuns sincer. Primul impuls este să-i rupi capul. Cred că nu aș mai putea fi aceeași în relația cu el. Și chiar dacă aș alege să rămân în continuare în relație, nu ar mai fi la fel, ci s-ar vedea lucrul ăsta în timp.
Sunt convinsă că sunt femei care pot trece peste lucrul acesta. Și dacă aș fi tentată să trec peste lucrul ăsta, sunt convinsă că nu ar rezista relația în timp. Poate că aș căuta validare sau nevoie de răzbunare în altă parte”, spune Adina Halas.
Adina Halas a recunoscut că, dacă ar apărea probleme în relația ei, ar încerca mai întâi să le rezolve și abia în ultimă instanță s-ar gândi la divorț. Pentru vedetă, familia e totul, motiv pentru care ar face orice pentru a o păstra unită.
„Aș face cu siguranță un efort să îmi păstrez familia, având în vedere că la mijloc e un copil. Aș încerca, pentru că aș avea un motiv în plus să fac lucrul acesta.
Nu știu dacă aș putea, nu m-aș sacrifica, pentru că și copilul din acel cuplu ar simți că nu este reală acea împăcare. Dar aș încerca și dacă mi-ar ieși, ne-am împăca, dacă nu, relația s-ar încheia”, a adăugat Adina Halas.