După patru luni petrecute într-o clinică din Germania, unde a ajuns în stare critică, imobilizat de metastazele osoase care-i dădeau dureri crunte, ostoite doar cu morfină, Adrian Berinde s-a întors în România pe propriile picioare. Mai mult, sunt șanse mari să nu fie nevoie de o nouă operație!
Artistul consideră că ceea ce i s-a întâmplat e un miracol. Viața sa a depins de un tratament experimental, care, din fericire, a dat roade.
„Analizele au arătat o scădere dramatică a numărului de metastaze – mai rămâseseră între 7-10%„
„Analizele au arătat o scădere dramatică a numărului de metastaze – mai rămâseseră între 7-10%. Mă voi întoarce pe 12 noiembrie la control. Din spusele medicilor de acolo, există șanse mari să nu mai fie nevoie de încă o intervenție. Am început să merg, e adevărat că doar cu ajutorul cârjelor, durerile încă nu m-au părăsit, dar voi persevera până voi reuși să fiu, din nou, pe picioare”, ne spune bluesmanul, rockerul, poetul și pictorul Adrian Berinde (60 ani), pentru care, în luna mai, mulți colegi din breasla muzicală (Phoenix, AG Weinberger, Iris, Krypton, Trooper, Kempes, Emeric Imre, Jimi El Laco, Rareș Totu, Adrian Naidin și Solarra) s-au străduit să strângă bani care să acopere tratamentul din Germania.
„Oricine se află într-o situație similiară să nu dispere și să se uite în sus. Plouă cu miracole, iar eu sunt unul dintre ele”
„Mulțumirile se îndreaptă înspre cei ce m-au susținut în acest timp și au făcut posibil ca acum, azi, să fiu încă aici și să scriu aceste rânduri. Mesajul meu pentru oricine se află într-o situație similiară este să nu dispere și să se uite în sus. Plouă cu miracole iar eu sunt unul dintre ele”, crede muzicianul, care a mai trecut, în urmă cu aproape zece ani, printr-o operație grea de transplat de ficat.
Printre primii care l-au vizitat pe Adrian Berinde după revenirea sa în țară s-a numărat Cristi Minculescu.
Muzicianul orădean, absolvent al Școlii de Arte Plastice din Cluj, a reușit să fugă din țară în 1982 și s-a stabilit în Elveția, unde a lucrat ca pictor profesionist și a avut mai multe vernisaje. S-a întors în 1990 în țară și, de atunci, a lansat opt albume și a susținut sute de concerte.