După ce săptămâna trecută echipa Faimoșilor a pierdut-o pe Silvia Stroescu, aceasta fiind eliminată din concurs, în urma duelului sportiv cu Lili Sandu, iată că în ediția de aseară, lupta pentru a rămâne în concurs s-a dat între Adrian Blidaru, sportivul cu cel mai mic procentaj în această săptămâna, si Cristi Pulhac, propus la duel de catre Yamato Zaharia.
Nominalizații spre eliminare s-au duelat pe traseul dificil, ambii sportivi luptând cu ultimele puteri pentru a ramâne în concurs. După un efort colosal, cu numeroase accidentari si vizibil epuizati din punct de vedere fizic si psihic, Adrian Blidaru a pierdut în fata adversarului, la o diferență uriașă, Cristi Pulhac terminand cursa cu punctajul maxim (5-0).
Cu ochii în lacrimi și răpus de emoții, Adrian Blidaru a fost copleșit de sentimente, și-a felicitat adversarul, considerându-l pe Cristi Pulhac unul dintre favoriții la castigarea trofeului Exatlon.
“Cristi este unul dintre cei mai buni de aici, deși, în momentul de față și Războinicii au jucători foarte importanți. Eu, însă, îl consider pe Cristi un favorit la câștigarea Exatlonului. Le-am spus și lor (n.r. – Faimosilor) să nu cumva să îl piară, din punct de vedere psihic, că fizic este cel mai bun. Noi chiar vrem sa fim niște modele pentru cei de acasă, pentru copii, în special. De când a inceput sa se difuzeze Exatlon, jocurile copilariei au reapărut, văd copii care se joacă în fața blocului si ma mandresc. M-am emotionat pentru că și eu am copii si ma aflu aici datorita lor. Sper să înțeleagă că tatal lor a fost într-o competiție cu multi campioni si chiar și-a dorit sa ramana in concurs. Insa nu tot timpul poti castiga“, a spus acesta cu ochii în lacrimi, în aplauzele coechipierilor.
Recent, Alex Nedelcu concurent la “Exatlon”, în primul sezon, spune adevărul despre relația cu Diana Belbiță, după ce s-a speculat că între cei doi ar fi mai mult decât o prietenie.
Citește și