Diana, fiica din prima căsnicie a artistului, a moștenit talentul tatălui ei. Tânăra este foarte frumoasă, iar mulți visează să aibă o relație cu ea. Când vine vorba despre un iubit, Diana Enache este destul de selectivă, însă mulți dintre pretendenții săi se tem de tatăl ei. În prezent, fiica lui Adrian Enache nu are nicio relație serioasă.

„Nu are nicio treabă acum. Așa prieteni mai vin, mai pleacă, dar nimic serios. Pretendenții săi, când aud că eu sunt taică-su se sperie, și-și zic «ăla e profesor, uns cu toate alifiile, e sexy-simbolul României, ne citește gândurile, că e vagabond la rândul lui»”, a declarat Adrian Enache pentru Impact.

De Revelion, artistul a cântat alături de fiica lui. În noaptea dintre ani, cei doi au avut cinci concerte. Acum, Adrian Enache și Diana pleacă în Statele Unite ale Americii, acolo unde au mai multe spectacole. Fiica vedetei este fericită cu drumul pe care și l-a ales și se se dedică muzicii.

„E liniștită, nu are nicio relație acum, nimic serios, ea e cu muzica. E viața ei, să cânte cu tati. Am avut succes mare de Revelion, a văzut cum e să ai cinci concerte într-o noapte. Mi-a zis că a înțeles cât de greu e, să fii mereu fresh, să te schimbi în mașină. A stat pe tocuri șapte ore, a înnebunit, avea picioarele umflate dimineața. Cântă frumos, toată lumea o aplaudă. În ceea ce mă privește, 2021 a fost cel mai bun an din istoria vieții mele”, a declarat Adrian Enache pentru sursa mai sus menționată.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
adrian-enache-si-fiica-lui-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Diana Enache, despre relația cu tatăl ei

Recent, tânăra a vorbit despre tatăl ei și despre relația pe care o au. Diana Enache spune că tatăl ei îi este cel mai bun prieten și întotdeauna apelează la el când are nevoie de un sfat.

„Adrian Enache este pentru mine tată, frate, prieten, confident. Avem o relaţie extraordinară, lucru pe care l-am declarat, nu în puţine rânduri. Suntem cei mai buni prieteni şi discutăm absolut orice. Nu a existat vreodată să mă ascund de el cu ceva. Poate, de multe ori, am vorbit întâi cu el în detrimentul mamei mele, care este o tipă foarte serioasă şi ancorată în realitate.

Este perfecţionist. I-am moştenit şi eu doza asta de perfecţionism. Plus aceea de a nu sta, de a-mi depăşi limitele. Şi el, la vârsta pe care o are, arată mai bine ca mulţi prieteni de-ai mei care au doar 20 de ani. Este optimist, activ, vesel. Este o bucurie să stai în preajma lui. Semăn foarte mult cu el. Nici eu nu suport să am în preajma mea oameni posomorâţi, supăraţi.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Oricât de greu ar fi, trebuie să zâmbeşti, pentru că, în timp, lucrurile se vor aşeza, iar cu o atitudine pozitivă toate par mai uşor de realizat. Sever este doar pe partea profesională, dar tot din dorinţa de a ieşi bine lucrurile. Când ne pregătim pentru un eveniment, repetăm mult şi nu ne lăsăm până nu iese totul perfect. Dar cum este un microb comun, nu este deranjant pentru niciunul dintre noi”, mărturisea aceasta într-un interviu apărut recent, relatează Impact.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI