Adrian Fetecău, fondatorul cunoscutului grup de umor „Vouă”, a vorbit pentru Click! despre perioada de început a carierei sale, care a coincis cu apariția grupului rival „Divertis”, condus de Toni Grecu. Cele două trupe de comedie au debutat în anii studenției, în urmă cu aproape 40 de ani, în plin regim comunist, aducând un suflu nou în umorul românesc. Adrian Fetecău a dezvăluit că, deși a existat o concurență artistică între cele două grupuri, rivalitatea a fost întotdeauna constructivă, ambele echipe contribuind la îmbogățirea scenei umoristice românești.

„Nici vorbă despre vreo rivalitate. Ne-am respectat, unii pe alții, ei erau cu umorul lor, noi eram cu al nostru, ei, la Iași, noi, la București, la debut, acum vreo 40 de ani. Dar, respectul a rămas și acum, după atâtea decenii.

Niciodată nici ei și nici noi nu am avut discuții, eram grupurile exponențiale ale anilor 80, dar și după Revoluție, fiecare la câte un post tv, fiecare cu pârtia lui. Poate că ar fi apărut probleme dacă am fi avut același gen de umor”.

adrian-fetecauIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

În interviul său, Adrian Fetecău a făcut referiri și la umorul actual promovat de Mihai Bobonete, cunoscut pentru rolul său din „Las Fierbinți” și pentru spectacolele care umplu Sala Palatului. Deși îl respectă ca artist, Fetecău consideră că textele lui Bobonete sunt „mult prea deocheate” pentru gustul unei părți a publicului român, care preferă un umor mai subtil și mai puțin direct.

„Am postat pe canalul de YouTube al Companiei Teatrale Vouă un serial cu povestea trupei noastre, are 14 episoade. În ultimul episod, eu chiar vorbesc despre acea mișcare culturală studențească, despre trupele de atunci, noi, Divertis și Vacanța Mare.

Însă, în acest episod, cu numărul 14, coperta se numește „Revoluția s-a făcut pentru Bobonete”, am vorbit și despre noua generație de comici, despre Mihai Bobonete. Găsiți separat și un video de un minut intitulat „Bobonete nesimțitor și rece”. Cu această mică parte din episodul 14, am adunat, în 3-4 zile, în jur 37.000 de vizualizări, și vreo 125 de comentarii, dintre care mulți îmi cam dădeau dreptate”.

„Important este că lumea nu este atât de proastă, pe cât o cred Bobonete”

El a punctat că, deși stilurile de comedie evoluează, este important să existe o măsură între mesajul artistic și limbajul folosit, pentru a păstra esența umorului de calitate.

Crimele legionarilor care au îngrozit România. Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
Recomandări
Crimele legionarilor care au îngrozit România. Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu

„Important este că lumea nu este atât de proastă, pe cât o cred Bobonete și ceilalți mitocani care pot întreba de pe scenă o fetiță din sală dacă o… Nu mi-am făcut nicio iluzie, că voi deranja cu această postare, și, ca în reclama la burgeri, privește la mine de sus, ca la un pigmeu. E vremea lui, este nesimțitor și rece.

Peste o lună are alt spectacol la Sala Palatului, bravo lui, dacă sunt spectactori care vor să fie întrebați dacă o… de ce să nu le ia banii? Însă, de data asta, avertizează pe afiș că va folosi un limbaj explicit. E un progres, trebuie să recunoașteți, înseamnă că nu am lătrat în pustiu…”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Moshu65   •   09.11.2024, 12:01

Aci, Fetecau cam are dreptate. Bobonete, in spectacolele de standup, este vulgar si tot timpul ceea ce spune are conotatii sexuale. Nu este ca Dan Badea, nu se compara cu el.

paiazze   •   09.11.2024, 10:25

Bobonete... Mare nume, mare comic. Un porc infect care e pe val in Romania manelelor, a PSD-ului, a lui Ciuca, a mitocanilor urcati cu masinile pe trotuar. Vacanta Mare (alta mizerie) par "Frasier" (serialul), pe langa asta.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
FANATIK.RO
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI