Tabloul „Nickelodeon”, pictat în 2008 și vândut de casa de licitaţii Christies, a stabilit un record pentru pictorul român, conform publicației Business Review.
Tabloul lui Adrian Ghenie a fost expus şi anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Preţul estimativ al casei de licitaţii era de 1 – 1,5 milioane de lire sterline (1,25 – 1,85 milioane de dolari).
Tabloul „Nickelodeon” (Foto: Adrian Ghenie/Facebook)
Preţul total pentru această pictură a fost de 7,1 milioane de lire sterline, adică 9 milioane de dolari, şi reprezintă un record absolut pentru pictorul român.
Tabloul este pictat pe două plăci de 2.38x 4.14 metri. Numele său reprezintă o sală de cinema mică dintr-un cartier şi un post de televiziune american pentru copii. Titlul sugerează influenţa televiziunii asupra tinerei generaţii și reprezintă o trimitere spre elementele iconice pe care autorul le împrumută din tehnica cinematografică, așa cum el însuși a mărturisit.
Citește și: Care este adevărata avere a lui Adrian Ghenie! Ce a mărturisit pictorul român
Tablourile lui Ghenie, vândute pentru sume colosale
În cadrul licitaţiei a mai fost vândut un tablou al lui Ghenie, numit „The surgeon and his soul” („Chirurgul şi sufletul său”), al cărui preţ a fost estimat iniţial între 150.000 de lire sterline (185.000 de dolari) şi 200.000 de lire sterline (246.000 de dolari), dar a ajuns la suma de 341.000 de lire (420.000 de dolari).
La începutul anului, tabloul lui Ghenie „Self-Portrait as Vincent Van Gogh” („Autoportret ca Vincent Van Gogh”) s-a vândut la New York pentru 2.59 de milioane de dolari, faţă de valoarea estimată iniţial la 200.000-300.000 de dolari.
Recordul personal al lui Ghenie fusese stabilit tot anul acesta, când lucrarea sa „The Sunflowers in 1937” a fost vândută pentru 4 milioane de euro.
În anul 2014, pentru „The Fake Rothko”, Ghenie obţinuse 1,8 milioane de euro.
Ce spune Adrian Ghenie despre averea sa
Adrian Ghenie a participat, în luna august, la un eveniment din Alexandria, ce avea ca temă „povești de succes”. El le-a vorbit liceenilor despre artă și succesul lui peste graniță, însă și despre „așa-zisa” lui avere.
Pictorul român susține că și-a luat „țeapă” cu tablourile lui, că alții le vând pe milioane, iar el le-a dat pe nimic, fără a păstra drepturi de autor.
”Mi-am dat acele lucrări pe degeaba sau pe foarte puţin. Acum cumpărătorii şi le vând între ei, la diverse case de licitaţii”, a explicat Ghenie în cadrul evenimentului. Totodată, el a cerut presei din România să nu îi mai calculeze averea, pentru că lucrurile stau diferit față de cum cred jurnaliștii, fără să specifice cât de mare este, de fapt, averea sa.
Citește și: Românul Adrian Ghenie a dat din nou lovitura! A luat 2,5 milioane de lire sterline pe două tablouri