Ieri seară, în bucătăria „Chefi la cuțite” s-a auzit alarma celei dintâi amulete folosite în confruntările sezonului 11: chef Bontea le-a dat o lovitură dură adversarilor, dorind să-și mențină supremația, însă victoria i-a revenit echipei lui Florin Dumitrescu, într-o ediție a show-ului culinar care a dominat concurența pe întregul interval orar.

Cel de-al treilea battle le-a adus echipelor provocarea pregătirii unor preparate cu anumite forme geometrice. Astfel, după câștigarea concursului ghicitorii, chef Cătălin Scărlătescu a fost cel care a împărțit formele geometrice pe echipe, taberei lui chef Florin Dumitrescu revenindu-i prisma triunghiulară, celei a lui chef Sorin Bontea prisma hexagonală – în timp ce câștigătorul și-a rezervat forma cilindrică.

Lucrurile au devenit și mai complicate în bucătăria „Chefi la cuțite” după ce chef Bontea a decis să folosească și cea dintâi amuletă din sezonul 11, porunca acesteia fiind ca adversarii să folosească înaintea fiecărei propoziții cuvintele „Nu trebuie să”.

În ciuda acestui impediment, echipa lui chef Dumitrescu a fost cea care a obținut victoria, în urma voturilor primite din partea unui juriu alcătuit din veterinari. Bucuria uriașă a fost urmată de emoțiile adversarilor la proba eliminatorie, cea mai slabă farfurie de aseară aparținându-i lui Adrian Hampu, concurentul care a părăsit echipa lui Sorin Bontea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Adrian Hampu, eliminat de la „Chefi la cuțite”

Plecarea lui Adrian Hampu a fost o lovitură puternică pentru Sorin Bontea. „Am să-ți arăt poze la farfurie! Știi cine am crezut că e în farfuria aia? Cuțitul meu de aur! Stilul franțuzesc. Așa părea. Dar nu asta era problema. Am crezut că îmi pleacă cuțitul de aur acasă cu așa găteală. Am crezut că e farfuria Ninei. Mielul era crud. (…) Nu cred așa ceva! Doamne ferește! Nu mai înțeleg nimic”, a spus chef Sorin Bontea la Antena 1, conform tvmania.ro.

„Sunt puțin rupt de realitate, nu am cuvinte! Eu sunt singurul responsabil pentru ieșirea mea din concurs. Nu a gătit nimeni pentru nimeni, au fost deciziile mele. (…) Îmi pare rău că ies din concurs. M-am văzut în finală de la bun început. Aveam încredere în mine că pot ajunge în finală”, a declarat Adrian Hampu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News