Când avea doar 20 de ani, Adrian Mutu s-a îndrăgostit iremediabil de Alexandra Dinu pe care a cunoscut-o când ea a venit să-i ia un interviu. Cei doi s-au căsătorit foarte repede, însă căsnicia lor a durat doar doi ani. Invitat în podcastul lui Cătălin Măruță, Adrian Mutu a vorbit despre divorțul de prima lui soție.
„Ne-am căsătorit repede, pentru că a fost o iubire fulgerătoare de adolescenți, de copii. Nu mai țin minte cum ne-am cunoscut, cred că a venit să-mi ia un interviu despre mașini și am ținut legătura. N-am stat prea mult pe gânduri. A fost o relație scurtă. A durat aproape 3 ani din care a ieșit acest minunat băiat al meu, Mario, de care suntem bucuroși și mândri amândoi. Uitându-mă înapoi, cred că un băiat la vârsta aceea ar trebui să-și trăiască viața”, a spus Adrian Mutu.
Cât despre eșecul căsătoriei, fostul fotbalist susține că la vârsta aceea trebuia să cunoască mai multe fete pentru a avea mai multă experiență în relații. Adrian Mutu consideră că faptul că erau foarte tineri și aveau idealuri diferite a dus la divorț.
„Nu a mers din cauza tinereții. Eram amândoi tineri. Când începi să crești și să te maturizezi idealurile se schimbă, începi să privești din alt unghi și atunci încep neînțelegerile. Noi am pus capăt atunci că eram foarte tineri, eram plecați în străinătate singuri. Alexandra a rămas în Italia, și-a făcut carieră și ea, amândoi am mers pe drumuri diferite. Mă bucur că ea și mai ales eu am ajuns bine”, mai spune acesta.
Cum se înțelege Adrian Mutu cu Alexandra Dinu după divorț
Adrian Mutu nu regretă căsnicia cu Alexandra Dinu, dar nici divorțul. Deși nu i-a fost ușor după despărțirea de mama fiului său, el și-a revenit destul de rapid, iar faptul că a cunoscut alte femei l-a ajutat să o uite.
„Nu am niciun regret. Am făcut ce am crezut la momentul respectiv. Viața mi-a arătat că pot. (…) După o căsnicie nu îți este ușor atunci când te desparți și dacă spun acum că nu am suferit aș minți. Am suferit cât poate un puști la 20 și ceva de ani, dar după aceea cunoști alte fete și totul trece”, spune Adrian Mutu.
Au trecut aproape 20 de ani de când cei doi nu mai formează un cuplu, însă relația lor este foarte bună în prezent. Adrian Mutu a mărturisit că Alexandra Dinu are o nouă relație și este extrem de fericită. Fostul fotbalist speră ca actrița să facă pasul cel mare în curând și să se căsătorească.
„Suntem în relații bune. Nu avem nicio problemă. Suntem și apropiați de vârstă și ne-am maturizat amândoi. Alexandra are viața ei, este fericită și a început o nouă relație. Sper să facă și ea pasul a doua oară cât mai curând”, a declarat Mutu în cadrul podcastului.