Prima dată, Adrian Mutu a fost căsătorit cu Alexandra Dinu. Mariajul lor a durat din anul 2001 până în 2003, când au ajuns la divorț. „Ne-am întâlnit și a fost dragoste la prima vedere. Tineri, foarte tineri, eu 21, ea 19!”, povestea în cartea lui fostul fotbalist. Rodul iubirii lor e Mario, fiul de 22 de ani pe care îl au împreună.
După prima căsătorie nereușită cu Alexandra Dinu, Adrian Mutu a luat-o din nou în căutarea unui viitor pe plan sentimental. Și a întâlnit-o pe Consuelo Matos Gomez, care pe atunci era ministrul-consilier al Republicii Dominicane la Vatican. Cu aceasta, Adrian Mutu a fost căsătorit timp de opt ani, între 2005 și 2013. Au împreună două fetițe, care locuiesc cu mama lor în Republica Dominicană.
Adrian Mutu pleacă cu familia în Republica Dominicană
Ani mai târziu, Adrian Mutu și-a găsit fericirea alături de Sandra, cu care e căsătorit și acum. Au împreună un băiețel, pe Tiago, care are șapte ani. Întrebat acum despre relația pe care o are cu toți copiii lui, Adrian Mutu s-a mândrit:
„Da (n.r. – are o relație frumoasă cu toți copiii). Mario nu mai e rebel, e ok. Face 22 de ani și el. Începe încet, încet să se așeze. Fetele, trebuie să vedem. Cea mare are graduation (absolvire, n. red.), party, etc. Termină (liceul, n. red.) și trebuie să mergem.
E și ziua ei pe 11, face 18 ani. Da, mergem (în Republica Dominicană, n. red.) pe 14 iunie. Trebuie să mergem toți, să fim alături de ea. Mergem toți. Eu, cu Sandra, cu Tiago, cu Mario”, a dezvăluit Adrian Mutu, conform Fanatik.
„Sandra s-a înțeles de la început cu fetele”
„Mergi cu Sandra? Adică, așa e genul de relație? Așa frumoasă?”, a fost întrebat Adrian Mutu de prezentator în emisiunea Fanatik SuperLiga. „Nu trebuie să fim toată lumea lângă ea? Gândește-te, eu am o relație cu Sandra de aproape 10 ani. E normal ca și copiii mei… Sandra s-a înțeles de la început cu fetele.
Erau mici ele, aveau opt ani… Și, încet-încet, și cu copiii, când a venit Tiago, s-au văzut și… Cu Mario se cunoșteau de dinainte. Eu cred că e ceva normal și civilizat. Mai ales că ei, acum, sunt mari, 22, 18…”, a mai dezvăluit Adrian Mutu, care a și spus că soția Sandra păstrează legătura cu fostele lui soții când vine vorba despre copii.
„Da, da. Și ea e ok. Ele (Sandra și Consuelo, n., red.) vorbesc când trebuie să vorbească, atunci când e vorba de copii… Dacă putem să ajutăm, dacă mai au nevoie de ceva… Dar și cu Alexandra e la fel. Nu avem nicio treabă, au trecut prea mulți ani”, a mai zis el.