Adrian Nartea, în vârstă de 39 de ani, a devenit tată pentru a doua oară în urmă cu două luni. Acum, actorul şi soţia sa, Alina Ferinceac, se pregătesc pentru botezul micuţei Petra. Evenimentul va avea loc la Manasia, județul Ialomița. Cuplul mai are o fetiță, pe Miruna.
„Da, avem planuri în privinţa asta. Când vine vara, căldura,
vrem să organizăm botezul Petrei, în aceeaşi formulă în care i-am făcut şi
Marei, adică la cei mai buni prieteni ai noştri, la Manasia, la conacul
istoric.
Chiar dacă este puţin mai departe de Bucureşti, ne ducem acolo cu familia, cu prietenii, este un loc superb, de basm.
Abia aşteptăm momentul, deja totul este discutat, planificat. Prietenii mei de la Manasia abia ne aşteaptă şi ei, a declarat Adi Nartea pentru TVMania.