Într-un interviu pentru Fanatik, Adrian Romcescu a vorbit despre șansele pe care România le are pentru a ajunge în finala Eurovision 2023. Spune că melodia „D.G.T (Off and On)”, cântată și compusă de Theodor Andrei, nu e valoroasă și nici vocea tânărului nu impresionează.
Adrian Romcescu: „Nu e nici compoziție, nici vocal ceva foarte valoros, cu toate că-l cunosc pe băiatul ăsta de când avea 11, 12 ani”
„În mod normal, din punct de vedere valoric nu este ca să ne reprezinte, dar în conjunctura actuală de la Euroviziune nu se știe niciodată! Din punct de vedere valoric, nu cred că ne calificăm!
Dar întotdeauna pot apărea surprize, însă nu majore. Sunt piese foarte bune anul ăsta și mi-e greu să cred că s-ar putea califica printre primii 10. Nu e nici compoziție, nici vocal ceva foarte valoros, cu toate că-l cunosc pe băiatul ăsta de când avea 11, 12 ani.
A luat peste tot premii pe unde a fost la concursuri pentru copii și tineri, însă odată cu transformarea vocii la băieți de la 13, 14 ani câteodată poate fi benefică, câteodată nu. În piesa asta nu mi se pare că-l reprezintă din punct de vedere vocal sub nicio formă”, a declarat Adrian Romcescu.
Și a continuat: „Nu ne lipsește nimic, e vorba de o anumită conjunctură, de multe ori nu are de-a face cu muzica. Nu există o rețetă din punct de vedere muzical, dar trebuie să fie oricum o piesă valoroasă, din toate punctele de vedere: orchestrație, temă și neapărat vocal. Nu neapărat în trendul de azi, să impresioneze, să rămână cu ceva lumea”.
Totodată, compozitorul spune că Loreen, reprezentanta Suediei, e pe placul lui. „Una ca Loreen din Suedia, are o piesă foarte bună. Loreen îmi place, dar nu am urmărit-o foarte mult. Pe mine m-a dezamăgit foarte mult această competiție că de multe ori nici nu am cunoscut juriul.
Adrian Romcescu: „Nici anul trecut nu m-a dat pe spate Wrs deloc”
Nu mai am asemenea interes pentru competiția asta. E păcat pentru că România a avut participări excepționale”, a mai zis Adrian Romcescu, care nici de WRS, reprezentanul României la Eurovision 2023, nu a fost impresionat.
„Nici anul trecut nu m-a dat pe spate Wrs deloc, de altfel eu nici nu am votat-o să fie prima. nu am fost deloc de acord cu piesa lui. Au fost alții mai buni, dar acolo se pare că nu a fost atât de dezastruos. A avut altceva de vândut, dans, o mișcare bună, o apariție mai specială decât alții. S-a descurcat bine, spre surprinderea mea”, a mai zis compozitorul pentru Fanatik.
Theodor Andrei a câștigat Selecția Națională Eurovision România 2023 în 11 februarie, fiind desemnat prin votul exclusiv al publicului să reprezinte țara noastră la Eurovision Song Contest de la Liverpool, cu piesa sa „D.G.T. (Off and on)”. Artistul va intra în concurs din poziția a treia, în cea de-a doua semifinală, în data de 11 mai.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!