„Ar trebui să fim mai atenți cu noi înșine. Nu sunt în cea mai bună formă, dar odată cu vârsta, vin foarte multe lucruri”, ne-a mărturisit actorul, adăugând, totodată, că nu prea calcă prin cabinetele medicilor.
Ajuns la 55 de ani, cu mici probleme care-l tot sâcâie, Adrian Titieni consideră însă că a venit momentul să acorde măcar puțină atenție și sănătății sale. Pentru a-și trata afecțiunile, a ales să îmbine utilul cu plăcutul și să meargă în vacanțe în stațiunile balneare din România.
„În vară nu am avut vacanță, pentru că am avut de dat bacalaureat și examen de admitere (n.r. – fiul său)… Acum, mi-am luat vreo 12 zile. Normal, în țară, contribuim la PIB-ul României. Am început să merg la Băile Felix, iar ]n vară, voi merge și la Techirghiol”, a declarat actorul pentru Libertatea.
A atins obiective la care nu se aștepta
Dacă sănătatea îi mai joacă feste, în privința profesiei Titieni spune că e foarte relaxat, pentru că a reușit să facă mai mult decât și-a propus:
„Am încercat să-mi fixez obiective pe care să le ating. Aprecierile nu le-am așteptat niciodată, dar dacă vin, sunt bine-venite. Viața a venit peste mine cu lucruri minunate, la care nu mă așteptam. Am atins obiective pe care nu le-am gândit niciodată, îmbucurătoare. Am fost copleșit cu multe reușite și împliniri fără să-mi fi propus dinainte”.
Citește și: