Chiar dacă în trecut, Adriana Bahmuţeanu nu avea nici o problemă să recunoască că îi plac gablonţurile şi le purta cu mândrie, acum prezentatoarea tv a luat ochii tuturor cu bijuteriile ei cu diamante, de câteva zeci de mii de euro.
Mai precis, o pereche de cercei, o brăţară şi un inel, toate primite de la „un prieten”, după cum a ţinut să menţioneze Adriana în emisiunea „Acces Direct”. Ea a glumit spunând că „inelul poate fi interpretat ca şi de logodnă”, mai ales că orice femeie se simte flatată de asemenea cadouri, însă apoi a revenit şi a fost fermă: „E prematur să mă gândesc la o relaţie, deocamdată sunt în divorţ. Nu e vorba de o relaţie amoroasă”.
Cât despre identitatea misteriosului domn generos, prezentatoarea a dezvăluit că este vorba de „un prieten foarte bun al unchiului meu”, este „între două vârste” şi provine din Israel.