Luni, 2 decembrie 2024, Adriana Bahmuțeanu a fost prezentă în instanță pentru un nou termen în procesul intentat băieților mari ai fostului său soț, Silviu Prigoană. Jurnalista îi acuză pe Honorius și Silvius de rele tratamente aplicate minorilor și sechestrare, în contextul unei dispute aprinse legate de custodia fiilor săi, Maximus și Eduard, și de succesiunea averii lăsate de omul de afaceri.
Maximus și Eduard, băieții cei mici ai lui Silviu Prigoană, locuiesc în prezent în vila tatălui lor, sub supravegherea fraților lor mai mari, Honorius și Silvius. După decesul omului de afaceri, pe 12 noiembrie 2024, Adriana Bahmuțeanu a declarat că nu a fost lăsată să-și vadă copiii sau să îi ia acasă.
„N-am avut vizite, ne-am întâlnit doar la DGASPC. Copiii sunt alienați, din păcate, sunt spălați pe creier de acești frați mai mari și de avocat, le bagă în cap tot felul de lucruri despre mine, că sunt o persoană îngrozitoare. (…) Eu am semnalat un abuz, care se continuă cu concursul autorităților de la sectorul 3. (…) Nu doresc să discute cu mine (n.r. – băieții mai mari ai lui Silviu Prigoană), nu vor să mă primească în casă”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, în emisiunea „Viața fără filtru”, prezentată de Mădălin Ionescu.
„M-au sunat copiii și mi-au spus: «vreau să ne reprezinte la notar frații mai mari, nu tu»”
Bahmuțeanu a mai subliniat că, în opinia sa, la mijloc s-ar afla interese legate de succesiunea averii considerabile pe care Silviu Prigoană a lăsat-o în urmă. Jurnalista afirmă că aceștia încearcă să-i manipuleze pe cei mici pentru a-și asigura un avantaj în procesul de succesiune.
„Miza era să deschidă ei succesiunea, nu eu, pentru că în felul acesta s-au gândit ei că ar putea să-i reprezinte pe minori în fața notarului și să devină administratorii a ceea ce a mai rămas de pe urma lui Silviu Prigoană. Nu ar fi riscat niciun notar, dar avocatul i-a învățat prost. Notarul nu s-ar fi riscat, dar avocatul le-a spus inclusiv copiilor și m-au sunat copiii și mi-au spus: «vreau să ne reprezinte la notar frații mai mari, nu tu»”, a spus vedeta pentru B1 TV.