Eduard, băiatul cel mic, este pasionat de cultura japoneză și își dorește să meargă să studieze la un liceu din Japonia. La doar 11 ani, adolescentul se gândește serios la viitorul său. Maximus, în vârstă de 13 ani, învață limba chineză și vrea să meargă la liceu în Anglia, după ce va termina anul acesta clasa a VIII-a.

Adriana Bahmuțeanu a luptat cu toate armele pentru a obține custodia celor doi copii, însă aceștia au ales să locuiască cu tatăl lor. Vedeta se gândește la clipa în care băieții ei vor merge să studieze în străinătate și cât de grea va fi despărțirea de ei.

„Este greu să realizezi că ei au crescut, iar că tu îmbătrânești sau întinerești, depinde. Eu una întineresc când îmi văd copiii. E foarte greu, căci unii părinți își trăiesc tinerețea prin copii, însă nu este bine. Mi-a fost greu să intru în lumea copiilor mei. Cel mare vrea să plece în Japonia, iar cel mic, în Anglia. Cu siguranță se îndreaptă spre IT. Avea 2 ani și desfăcea telecomanda. Copiii mei pot fi și gunoieri, și arhitecți, și orice. Eu îi susțin și îi iubesc oricum. Eu nu pot să mă opun, pentru că este decizia lor. Eu pot doar să le ghidez pașii, să le arăt ce e bine și ce rău, dar doar atât. Fiecare are viitorul lui când vine pe lume”, a mărturisit, în direct la Antena Stars, Adriana Bahmuțeanu.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
adriana-bahmuteanuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Băieții au rămas în custodia lui Silviu Prigoană

În urmă cu doi ani, fosta soție a lui Prigoană a pierdut custodia celor doi copii, însă cu timpul a acceptat situația. Adriana Bahmuțeanu este liniștită, pentru că Maximus și Eduard au parte de o educație foarte bună din partea tatălui lor și nu le lipsește niciodată nimic.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
FANATIK.RO
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI