Invitată în platoul ”Acces direct”, Adriana Bahmuțeanu a explicat ce crede că se ascunde în spatele sentimentelor pe care Silviu Prigoană spune că le are pentru fosta soție. Potrivit vedetei, omul de afaceri este împins de orgoliul masculin să facă astfel de declarații, mai ales că ei și copiilor ei le este bine.
”Mi-e foarte greu să cred că ne mai vrea înapoi. Dacă eram vreo aurolacă, sau eram vreo moartă de foame, nu ne mai voia înapoi. Să zicem că nu-mi găseam job sau că nu aveam o viață decentă, cum am acum, nu ar mai fi fost același lucru. Dar când vezi că celălalt pe care l-ai lăsat că nu-ți mai plăcea, mai ales când vezi că a reușit să facă mai multe lucruri de care s-ar fi așteptat, există acest orgoliu masculin și zici că îl vrei înapoi. Problema este una de încredere.
Eu am fost tolerantă de foarte multe ori, dar acum, după trâmbițata împăcare, nu am fost sigură 100%, nu am mai avut același sentiment de siguranță că vom îmbătrâni împreună, că vom putea sta în casă fără să ne certăm, fără să facem rău copiilor. Nu e nicio diferență față de traiul de până acum, o ducem bine. Lângă noi este o vilă cochetă unde este amenajată o piscină pentru copii și vom merge acolo când va fi mai cald afară. Acum băiatul meu cel mare este foarte bine, nu mai afce pipi pe el. Pentru ei Mihai este un prieten cu care se joacă, socializează. Ne pupăm toți patru, suntem foarte fericiți”, a declarat Adriana Bahmuțeanu la ”Acces direct”.
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, un cuplu cu năbădăi: patru nunți, patru divorțuri
Divorțul dintre Adriana Bahmuțeanu (38 de ani) și Silviu Prigoană (50 de ani) a fost pronunțat la sfârșitul lunii ianuarie, de Judecătoria Sectorului 3 din București.Cea de-a patra căsătorie dintre cei doi a fost desfăcută din culpă comună, iar cei doi copii ai cuplului rămân la mamă.
Povestea de dragoste dintre Silviu și Adriana a început în anul 2003, când ea, jurnalistă fiind, s-a angajat la Realitatea TV, unde el era acţionar. Iar prima întâlnire nu a fost deloc una obişnuită. „Când am intrat prima dată la el în birou, mi-a spus că sunt îmbrăcată ca o curvă şi să plec. Apoi, m-a chemat înapoi şi m-a pus să fac o emisiune. Am simţit că mă place, însă l-am evitat mult timp, deoarece încă era însurat. După ce am acceptat să mă întâlnesc cu el, s-a mutat la mine din prima noapte”, spunea atunci mărturisit Bahmu.
Din nefericire, prima căsnicie a durat cât luna de miere, pe care au început-o la primărie şi au terminat-o la tribunal.
În 31 ianuarie 2004 a avut loc a doua nuntă a celor doi, la Las Vegas. La trei luni de la a doua căsătorie însă, Silviu Prigoană a intentat un nou divorţ, dar la scurt timp s-a răzgândit şi a renunţat. La puţin timp, în august a introdus iarăşi acţiunea de divorţ care s-a finalizat în toamna anului 2004.
Nici cea de-a treia nuntă, care s-a petrecut în vara lui 2005, nu a fost cu noroc, căsnicia terminându-se în 2007.
Adriana şi Silviu s-au cununat pentru a patra oară în 2009, chiar în ziua în care Adriana a împlinit 35 de ani. De data aceasta, ea l-a cerut pe el în căsătorie şi, însărcinată în cinci luni, a acceptat să poarte numele lui Prigoană. În mariajul lor au apărut Mihai Maximus şi Eduard Gabriel.
Înainte de a deveni un cuplu, atât Adriana, cât şi Silviu au mai fost căsătoriţi. Adriana, o singură dată, iar Prigoană, de două ori. Prima lui soţie s-a stins din viaţă cu 15 ani în urmă, ea fiind mama celor doi fii ai lui Prigoană, Honorius şi Silvius. Afaceristul s-a căsătorit iar în 1997, dar în 2002 a divorţat pentru că a doua lui soţie nu-şi dorea copii.