Problemele pe care le avea atunci când respira îi dădeau mari bătăi de cap vedetei, motiv pentru care a decis să se opereze la nas. Invitată în emisiunea „Xtra Night Show”, Adriana Bahmuțeanu a povestit telespectatorilor cum a decurs intervenția prin care a trecut.

„Mi-am reparat nasul. Nu respiram bine. Ajunsesem să fiu aia mică care respiră greu. Am amânat această intervenție pentru că a fost pandemie și mi-a fost frică să nu ajung pe la ATI, acolo faci boom, iei foc, deci era traseul pregătit și am amânat-o. Și acum, după pandemie, l-am sunat pe doctor, care mi-a zis să stau liniștită, că n-ajung la ATI. N-am simțit nimic.”, a declarat Adriana Bahmuțeanu în cadrul emisiunii de pe Antena Stars.

Fosta soție a lui Silviu Prigoană a fost operată cu anestezie locală și a avut o recuperare ușoară. Adriana Bahmuțeanu este bucuroasă că problema ei cu respirația a fost rezolvată.

„Pot să respir, nu mai lăcrimez, pentru că lăcrimam foarte mult, deși luam tot felul de pastile. Acum am început să-mi revin. E adevărat că mai sunt într-o recuperare și mai am niște probleme, dar mi-a zis domnul doctor că e normal și am plecat pe picioare, a fost totul foarte bine. A durat jumătate de oră. Mi se umflase jumătate de față din cauza problemelor cu nasul, nu mi se mai usucă buzele, pot să trag aer mult mai mult, la un moment dat nici nu mai puteam să vorbesc”, a mai spus ea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cât a costat intervenția făcută de Adriana Bahmuțeanu

În cadrul emisiunii, Adriana a dezvăluit și câți bani a plătit pentru intervenția la nas. Ea se aștepta la o sumă exorbitantă și se pregătise cu câteva mii de euro, însă prețul a fost de 1200 de lei.

„Dacă ai o  problemă mai complicată, durează mai mult, dar nu-ți mai sparge nimeni nasul acum, totul e cu lase. Pe mine m-a costat 1.200 de lei. Eu mă pregătisem cu mii de euro, că eu am plătit. Eu investesc foarte mulți bani în propria mea persoană, mii de euro și n-avea rost să mă duc la cineva barter. Am crezut că e mai scump. Nu m-a durut absolut nimic”, a dezvăluit Adriana Bahmuțeanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News