Adriana Bahmuțeanu, care a slăbit 20 de kilograme, a avut parte de una dintre cele mai fericite zile din viața sa. Prezentatoarea de televiziune, care s-a tot războit în instanță cu fostul său soț, Silviu Prigoană, l-a aniversat pe fiul lor cel mare, Maximus. Acesta a împlinit 10 ani și a avut parte de o petrecere foarte frumoasă.
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană mai au un băiat împreună, Eduard.
Vedeta de televiziune a transmis un mesaj emoționant de ziua de naștere a fiului ei cel mare.
„Puiul meu drag…. Nu-mi vine să cred că au trecut 10 ani de când ai venit pe lume, minunea mea mică! Îmi doresc din suflet să crești fericit, sănătos și voios și să am putere să îți fac surprize frumoase și peste 50 de ani! Te iubesc până la soare și înapoi, copilul meu frumos, deștept și pișicher ! Să-ți fie viața lină și senină! Și să ai vise mărețe și realizabile! La mulți ani, Maxi, iubirea lui mami!”, a spus ea.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV | Cum au petrecut seara Anca Țurcașiu și Cristian Georgescu. Mai ceva ca niște adolescenți