Mugurel Vrabete, de la Holograf, membru în consiliul director al CREDIDAM, a sărit la gâtul Adrianei Bahmuţeanu, cea care a înfiinţat, cu câteva luni în urmă, Asociaţia Artiştilor (ARAIEX), cu acelaşi profil precum CREDIDAM. El crede că aceasta se află în spatele deciziei de suspendare a activităţii CREDIDAM, susţinând că banii colectaţi ar intra astfel sub control politic, prin intermediul lui Silviu Prigoană, care este deputat PDL.
“Mai bine întrebaţi- l pe Vrabete cum a ajuns manelistul Ninel de la Brăila cel mai bine plătit artist din România din drepturile de autor. Să stea liniştit, că eu am suficienţi bani din deşeuri. Am înfiinţat această asociaţie pentru cei care erau furaţi anual de CREDIDAM”, ne-a declarat Adriana Bahmuţeanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News