Sutienul-fantezie “Fantasy Bra” a devenit, din 2001, piesa de rezistenţă a fashionshow- urilor Victorias Secret. Anul acesta, pentru prima dată în istorie, gigantul american de lenjerie intimă a creat două exemplare, care vor fi purtate de frumoasele brazilience Adriana Lima şi Alessandra Ambrosio, în cadrul unui spectacol care va avea loc luna viitoare, la Londra.
Sutienele valorează fiecare nu mai puţin de 2.000.000 de dolari, sunt complet diferite şi acoperite cu rubine, diamante şi safire, bătute în aur de 18 carate.
1.380 de ore de muncă susţinută
Ele au fost lucrate manual şi realizarea lor a durat 1.380 de ore.
“Nu pot exprima în cuvinte cât de încântată am fost când cei de la Victorias Secret m-au sunat să mă anunţe că mă lasă pe mine să îl port”, a declarat Alessandra, în timp ce Lima a adăugat: “Anul acesta va fi şi mai special, pentru că suntem două care îl purtăm”.
Ambrosio a prezentat prima dată sutienul-fantezie în 2012, după 11 ani de aşteptare în care a tot sperat să fie aleasă, în timp ce Adriana l-a mai purtat şi în 2008, şi în 2010.

 
 

Urmărește-ne pe Google News