Adriana Muraru susţine campania “Romania din interior“, care debutează din 16 septembrie, de la 18.30. Jurnalista a filmat la Moeciu, într-o zonă de poveste, un promo cu imagini senzaționale. “Au fost cele mai frumoase filmări la care am luat parte. Obișnuită ca astfel de lucruri să mi se întâmple în studiouri, ieșirea în locuri atât de frumoase a fost fantastică. Au o energie locurile astea, care te face să uiți de orice oboseală sau neplăcere”, spune Adriana. Mică, dar inimoasă și talentată, echipa emisiunii “Din interior”, cea care a realizat și campania “Romania din interior“, formată din reporterii Monica Tănase, Ionela Gavriliu şi Cătălin Deacu și producătorul Cristina Cileacu, a filmat materiale despre populația de urși, prohibiția la sturion, vânătoarea de capre, singurul orfelinat de ursuleți din ţară, turismul rural și multe altele. Toate aceste pot fi văzute în cadrul unei campanii de excepție marca Digi24.
„Sătui de aglomerația, mizeria, poluarea din marile orașe, când putem evada ne gândim de cele mai multe ori la locuri frumoase din străinătate, nu avem răbdare să le descoperim pe cele de aici sau pur și simplu uităm că există. E un lucru comun ce spun, dar asta am simțit la filmări, ca uneori trebuie să ne deschidă cineva ochii, să ne arate ceea ce noi am uitat să vedem”, spune Adriana Muraru.