Copiii lui Adrian Minune i-au moștenit pasiunea pentru muzică. Karmen a lansat piese care au fost în topurile muzicale din România, Adrian jr cântă la chitară în formația tatălui său, iar Adriana și-a încercat norocul la „Vocea României”, unde a impresionat cu glasul ei.
În cadrul unui material video filmat pentru emisiunea „Teo Show”, Adriana Simionescu a prezentat tuturor casa în care locuiește alături de viitorul ei soț, Nicu. Cei doi locuiesc alături de mama bărbatului, dar asta nu o deranjează pe fiica lui Adrian Minune. Adriana gătește, iar viitoarea soacră o ajută la curățenie. Cati, mama ei, a fost cea care a sfătuit-o cum să amenajeze casa în care s-a mutat.
După ce Karmen s-a căsătorit și are o familie fericită, acum a venit și rândul surorii sale. Adriana Simionescu, în vârstă de 18 ani, a fost cerută în căsătorie de Crăciun, iar Nicu i-a anunțat pe părinții ei înainte cu o zi.
„Eram acasă de Crăciun, nu mă gândeam că o să fiu cerută de nevastă. Mă sună mama, că de ce nu mai venim la ei. Eu cred că de pe atunci puneau la cale să mergem la ei şi să mă ceară de nevastă acolo. Mama mi-a zis să mă întorc, când dansam şi l-am văzut în genunchi. Nu mă aşteptam. Tata vrea să facem deja nunta, eu vreau să nu ne grăbim”, a declarat Adriana Simionescu în cadrul interviului.
Tânăra își dorește o nuntă tradițională, așa cum a fost și cea a părinților ei, Cati și Adrian Minune. „Vreau o nuntă tradiţională. Cum a fost nunta părinţilor mei. Nu vreau nuntă în Maldive, că nu sunt sarmale”, a spus Adriana, relatează Click!.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Adriana Simionescu: „Ai greșit, ți-ai ales persoana nepotrivită, rămâi nefericită până la adânci bătrâneți”
Cati Simionescu și-a sfătuit fiica să fie foarte atentă la alegerile pe care le face. După ce a fost cerută în căsătorie, Adriana a avut o discuție cu mama și cu sora ei.
„Mama mi-a spus așa: «Nu vreau să îți spun prea multe, pentru că știu că ești emoționată și te simți în al nouălea cer și nu vreau să îți tai aripile… Dar vezi că noi, femeile din familia noastră, nu cumpărăm lucruri noi și le reparăm pe alea vechi». Adică în momentul în care o rotiță scârțâie în relația noastră, noi trebuie să o reparăm, nu să zicem că eu îmi găsesc pe altcineva și el pe altcineva”, a dezvăluit Adriana.
Fata cea mică a lui Adrian Simionescu a făcut o declarație cu care viitorul ei soț nu a fost de acord în totalitate. Tânăra nu vrea să audă de divorț sub nicio formă. „Eu nu concep, dacă ai mers în fața lui Dumnezeu și te-ai căsătorit religios, să te desparți. Nu există divorț! Ai greșit, ți-ai ales persoana nepotrivită, rămâi nefericită până la adânci bătrâneți. Eu vă zic că asta este părerea mea, nu că asta este de făcut. Sunt sigură că dacă ai ajuns la altar cu cineva, nu ai ajunge cu cineva care te-a bătut sau care te-a înjosit”, a spus Adriana Simionescu.
„Cu divorțul… Dacă un om te bate, te chinuie… Tu ce faci? Stai lângă el?”, a întrebat-o Nicu. Adriana Simionescu a răspuns categoric: „Când iubești un om nu-i provoci durere. Eu dacă te iubesc nu am cum să te înșel ca să te fac să te doară”.