Adriana Trandafir are o doză de optimism incurabil. Așa a fost de mică, chiar dacă a avut greutați și a rămas orfană de mamă încă din adolescență. Explicația ne-a oferit-o chiar ea: „Cred că din muncă fizică, pentru că așa am fost obișnuită și așa mă știu muncind de când eram mică. De la 4 ani muncesc și nu mi-e rușine să spun. Când trăiești la țară, trebuie să ai grijă de familie, de casă, de animale, de curte. Știi ce fericită eram atunci când eram nefericită? Copilăria este altfel la țară și mai ales când situația materială nu era atât de bună încât să ne putem permite să nu ne implicăm cu toții în treburile familiei, în sfârșit, mie îmi pare bine că s-a întâmplat așa, sunt fericită”, ne-a spus ea.

„Ca să fii deștept, trebuie să știi unde ești prost!”

Jovialitatea și-a păstrat-o, așa că s-a făcut rapid remarcată în breasla actorilor. Prin urmare, colegii i-au găsit rapid un nume: „Pe vremea noastră, acest „rudotel” era un calmant. Făceam turnee de 20 de zile, în turneu nu aveam nimic, nu aveam apă, căldură, mâncare, aveam doar publicul care era de partea noastră, aveam această meserie absolut fabuloasă, aveam tinerețea la rever. Dacă tot suntem împreună, de ce să nu ne bucurăm, de ce să nu râdem, de ce să nu ne fie bine?”, ne-a povestit actrița, despre originea acestui apelativ. Deși existau motive reale de supărare din cauza condițiilor vitrege, Adriana reușea să întrețină o atmosferă veselă și să scoată în evidență doar partea plină a paharului. Mai mult, felul ei de a fi a ajutat-o să fie plăcută de cei din jur. Iar pentru acest lucru îi este recunoscătoare bunicii sale.

„Întotdeauna dacă am știut ceva am spus, dacă nu am știut ceva, am întrebat, pentru că bunica mea îmi spunea: „Ca să fii deștept, trebuie să știi unde ești prost!” Și atunci cred că acest nume este datorită felului meu de a fi. O moștenesc cu firea asta pe bunica mea, care era un Moromete. De exemplu, o întrebam: „Mamaie, ce e bre, viața asta?” Ea fuma, făcea țigările din ziar, pe genunchi, cu tutun. Fuma așa ca bărbații șoferi și îmi spunea de pe prispă: „Viața este un costum de haine. Adică te naști gol și mori îmbrăcat”, a adăugat actrița.

Foto: Sorin Cioponea

Urmărește-ne pe Google News