Cum croșetatul o ajută să se relaxeze, Adriana Trandafir, care este concurentă la emisiunea „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, și-a adus la filmări coșul cu gheme și croșeta, pe care a început să le mânuiască stând pe scaunul de la machiaj.

“Dintotdeauna mi-a plăcut să croșetez. Mă relaxează. Și pentru că tot se poartă reciclarea, am strâns toate resturile de ață și lână și am început, de la un timp, să croșetez șervete de bucătărie, din acelea pe care le poți folosi când vrei să iei cratița de pe foc. Am croșetat o sută de asemenea șervete, pe care le-am dăruit prietenelor mele.

Cum un pictor își lasă amprenta pe lucrările sale, eu îmi pun amprenta artistică pe aceste obiecte pe care le fac cu sufletul și le dăruiesc cu drag și pe care le-am numit trandafirițe. Iar trandafirițele mele au ajuns deja să fie foarte apreciate în casele prietenelor mele din Argentina și Venezuela, Austria, Germania sau Grecia”, spune Adriana Trandafir.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Anul acesta, bradul de Crăciun al Adrianei Trandafir nu va fi împodobit cu globuri, ci cu trandafirițe. “Îmi doresc ca anul acesta, în preajma Crăciunului, să organizez o expoziție, iar banii strânși în urma vânzării trandafirițelor să fie donați copiilor talentați care urmează cursurile Școlii de arte “Adriana Trandafir”. De asemenea, îi rog pe cei care au pe acasă ațe și lânuri pe care nu le mai folosesc, să mi le dea mie. Voi face din ele adevărate opere de artă”, mai spune celebra actriță, care s-a și accidentat recent la filmări.

Sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, Adriana Trandafir se transformă în celebra interpretă de muzică lăutărească Romica Puceanu și este foarte emoționată în această ipostază.

“Sunt foarte emoționată, pentru că am cunoscut-o pe Romica Puceanu. A fost prima mea întâlnire cu un geniu. Mi-e dor de ea, să știi! Și îmi pare rău că nu am apucat să-i spun cât de mult a însemnat pentru mine”, se confesează Adriana Trandafir.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ De la secretar de CAP la actor în ”Las Fierbinți”! Nea Romu, proprietarul casei în care-și are ”bârlogul” polițistul Robi, e vedetă printre localnici

EXCLUSIV/ Victor Rebengiuc: “Am 84 de ani și nu credeam niciodată că o să am așa o viață lungă! Și ploaie, și vânt și soare… de toate, am trăit”

VIDEO EXCLUSIV/ Bianca Drăgușanu a recunoscut că ….a avut păduchi. „Am luat de la …”

Urmărește-ne pe Google News