Pe Adriana Trandafir publicul o adoră și de multe ori își dorește să aibă o amintire cu ea. Dacă, în trecut, răspundea acestor solicitări în grabă sau chiar încerca să scape de ele, azi, îndrăgita actriță e mai atentă la cei care îi solicită o poză sau un autograf. Atitudinea ei s-a schimbat după ce a trăit pe pielea ei emoția întâlnirii cu un om pe care-l admiră.
La începutul carierei sale, Adriana Trandafir
nu dădea prea mare importanță gesturilor mici pe care oamenii le făceau în semn
de admirație pentru ea. Tânără și fără experiență în comunicarea cu fanii,
cărora nu înțelegea de ce trebuie să le acorde prea mută atenție, actrița ajunsese
să nu mai suporte să fie oprită pe stradă de cei care voiau o poză cu ea. La
acea vreme, preocuparea ei principală era să ajungă cât mai repede acasă la
copil și la soț.
Întâlnirea cu José Carreras a schimbat-o
Ani mai târziu, Adriana Trandafir a înțeles că gesturile mici pe care le face pentru oameni au o însemnătate uriașă. Declicul s-a produs când ea însăși a fost pusă într-o astfel de situație.
„Într-o zi, a venit José Carreras în România. Eu îl iubeam. Stăteam la coadă la autograf cu hârtiuța în mână și îmi tremurau mâinile de emoție. Stai așa un pic, mi-am zis, asta simt oamenii când mă opresc pe mine pe stradă! Bucuria pe care o am eu acum că îl voi întâlni e aceeași cu bucuria oamenilor care mă întâlnesc pe stradă și eu ce fac? Eu sunt grăbită, eu am familie și mă duc acasă… Mi-am ales meseria asta și eu, totuși, mă gândesc la mine? Din secunda aia, orice om m-a oprit, orice om a vrut să vorbim, să facem o poză, m-a făcut să zic: «da, sigur, hai!»”, a mărturisit actrița.
În prezent, Adriana Trandafir este una dintre cele mai sociabile actrițe. Nu e deranjată nici măcar când e întreruptă în timp ce mănâncă, după spectacol, din contră, invită interlocutorul la masă, se împrietenește cu el și nu mai stă cu ochii pe ceas, ca pe vremuri.