Cosmin Seleși, prezentatorul emisiunii de la Antena 1, a anunțat învingătorii acestui sezon.

„Marele învingător al sezonului 16 este… Adriana și Romică”, a spus acesta.

La auzul veștii că au câștigat sezonul 16, Adriana Trandafir și Romică Țociu nu și-au putut stăpâni lacrimile și emoțiile.

„Se poate muri în direct? Această sumă de 15.000 de euro nu înseamnă nimic, față de câte 15.000 de vieți am trăit, câte 15.000 de emoții am avut cu toții. Acest premiu nu este al nostru, este al întregii echipe, este al întregii țări care a fost alături de noi pentru ca această emisiune să reziste, acest premiu nu este al nostru, este al celor care au nevoie de gesturi mari de iubire.

În viață îți trebuie ani să câștigi încredere și doar o secundă ca să o pierzi și dacă nu am pierdut această secundă înseamnă că pentru mine viața merge mai departe și cariera mea merge mai departe”, a spus Adriana Trandafir la Antena 1, conform a1.ro.

Romică Țociu a izbucnit în lacrimi, la fel ca partenera lui de scenă. Actorul, vizibil emoționat, a făcut declarații.

„Eu sunt așa de emoționat de… împart acest premiu cu toți colegii mei. E munca și a lor și a voastră. Nu m-am gândit niciodată că o să câștig «Te cunosc de undeva»!

Am venit cu bucurie pentru că îmi place să joc, să mă transform, să fiu vesel, să fiu printre oameni, îmi place să fiu adevărat. Astăzi, Daria, fiica mea mi-a dat un mesaj! Succes tată! Ești cel mai bun! De unde ai știut? Vă iubesc și vă mulțumesc! Ce-mi pare rău e că se termină! Aș fi vrut să stau cu voi o viață pentru că meritați, sunteți cei mai minunați artiști pe care i-am întâlnit”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Locul doi a fost ocupat de Pepe, locul trei de Raluka și Ana Baniciu. Pe locul patru a fost echipa formată din Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, iar pe locul cinci Radu Ștefan Bănică.

Premiul în valoare de 15.000 de euro nu va rămâne în posesia celor doi artiști, ci va fi donat unei cauze umanitare, așa cum s-a întâmplat în fiecare an.

Foto: Antena 1

Urmărește-ne pe Google News