În afară de cariera ei în industria muzicală, Andreea Bănică și Lucian Mitrea, soțul ei, au investit într-un hotel pe litoralul românesc. În 2020 au pornit construcția, iar acum, în 2022 finalizează totul, unitatea de cazare își deschide porțile.
Anunțul l-a făcut chiar astăzi, 12 aprilie, Andreea Bănică, într-o postare pe rețelele de socializare. Apare alături de soțul ei într-o fotografie, amândoi au zâmbetele pe buze. „Acele rare momente când facem o poză împreună. Păi nu e normal să o shareuiesc? Poza are și o poveste! Am sărbătorit cu o saramură de peste știind că vara asta vom deschide hotelul la care am muncit 2 ani!
Este proiectul nostru de suflet și dorința mea din copilărie( de a avea o pensiune la mare)! Happy day cu vești bune”, a transmis vedeta.
Cântăreața a declarat acum ceva vreme pentru playtech.ro că ea deținea o casă în Eforie Nord, dar a vândut-o și a investit într-un hotel. „Am vândut acum 4 ani casa noastră de la Eforie. Acum facem un hotel care se va deschide în vară, pe faleză, la Eforie Nord. O să-l subînchiriez. Eu vreau să plec în lume, să-mi iau copiii și să mă plimb”, a povestit artista.
Lucian Mitrea, soțul ei, a fost cel care s-a ocupat mereu de această investiție. Despre hotel, el dezvăluia în 2020 că: „Este situat pe faleza din Eforie Nord şi ne-am propus să îl inaugurăm anul viitor. Eu sunt chiar aici, pe şantier, când vorbesc cu voi şi mă ocup îndeaproape de lucrări.
Aici ne-am născut amândoi şi aici şi-a dorit foarte tare Andreea să aibă o construcţie a ei şi aşa s-a născut hotelul acesta la care muncim de ceva timp. Abia aşteptăm să terminăm lucrările şi încă nu am ales un nume pentru el. Vom vedea cum se va numi şi vă vom ţine la curent cu lucrările”.