Logodnicul Adrianei a stat în America încă din anul 1999 și a avut afaceri în imobiliare. În același domeniu își dorește să activeze și în România, căci aici trăiește acum. „Deocamdată, ne gândim la mai multe variante la ce să facem și le punem în balanță să vedem ce ar fi mai bine, cum ar fi mai bine, când ar fi mai bine, dar deocamdată suntem în perioada asta de acomodare. Să mă acomodez cu fusul orar.

Cu toată plăcerea o să-mi pun în funcțiune experiența dobândită în America, pentru că am lucrat în două domenii. Încă lucrez în domeniul imobiliarelor. Pot să aduc un strong customer service (n.r. – serviciu clienți) care este foarte important. America este numărul unu, din acest punct de vedere. Pot să zic că vreau să implementez și aici acest gen de serviciu. Că în rest toți avem experiență în una-alta”, a declarat logodnicul Adrianei Bahmuțeanu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

George Restivan nu a venit singur din America, l-a adus cu el și pe Blake, fiul lui dintr-o altă relație.

În ceea ce privește cariera Adrianei Bahmuțeanu, ea urmează acum cursuri pentru a devenit psiholog, vrea să își deschidă peste ceva vreme propriul cabinet. Totodată, ea nu exclude ca în acest timp să se reîntoarcă și pe micul ecran într-o producție care să o provoace profesional.

„Eu sunt tot timpul pe TV. Acum ce o vrea Dumnezeu. Nu zic nu. De ce să zic nu? Până la 100 de ani. Mergem înainte. Uite, în America, prezentatorii care sunt de peste 40 de ani sunt respectați. La noi, nu. Ești considerată bătrână, depășită, nu ești pe Tik Tok, nu ești pe nu știu ce. Nu mergem. Ăștia tinerii sunt cu online, ăștia mai de vârsta noastră se uită tot la televizor”, a explicat ea pentru ego.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News