Zilele trecute, Anamaria Prodan a părăsit România cu destinația Dubai. A participat acolo la două evenimente, la „I success – International Awards” și Superkombat Fighting Championship. La primul dintre ele a și fost premiată pentru întreaga ei activitate din lumea fotbalului.
Acolo, impresara, care și-a lăsat avocații să se ocupe de divorțul de Laurențiu Reghecampf, a stabilit și detaliile noii sale afaceri. A investit un milion de euro în criptomoneda Superkoin, ocazie cu care a avut loc și o petrecere. „Suntem mândri că am pus prima piatră de temelie a acestei monede virtuale, iar mândria și mai mare este că este făcută de un român și promovată aici de Eduard Irimia! Să ajungi aici, să faci un eveniment de grandoarea asta și să ai ca invitați familia regală și șeicii din Dubai este ceva unic. Aici sunt multe oportunități. Acum am tot timpul din lume să mă ocup de așa ceva, pentru că trebuie să fac avere pentru copiii mei. Așa cum mama mea a făcut. (…)
Sunt primul investitor, un milion de euro! Este o monedă în care eu cred. O monedă la care am asistat de la facere, o monedă care îți oferă un payback cumva. O monedă pe bază de piramide, dar care niciodată nu o să se prăbușească. Trăim în secolul acesta, încet-încet lumea se mută în virtual și trebuie să ținem pasul”, a spus Anamaria Prodan pentru click.ro.
Are afacere cu băuturi alcoolice în Otopeni, lângă București
Anamaria Prodan caută să se reinventeze, așa că și-a deschis și un magazin de băuturi fine în colaborare cu un român, ajuns milionar în Statele Unite ale Americii, scrie sport.ro.
Întrebată care este cea mai tare băutură pe care o deține în noul magazin, Anamaria Prodan s-a lăudat cu o sticlă de whisky, care costă cât un apartament. „V-o arăt imediat, costă 150.000 de dolari. Asta, la nuntă la mine se bea”, a spus impresara.
La evenimentul de deschidere au participat mai mulți apropiați de-ai ei printre care și Dan Diaconescu, Adriana Bahmuțeanu și Luis Lazarus.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Recent, Anamaria Prodan petrecere în Dubai în plin proces de divorț cu Laurențiu Reghecampf. S-a filmat alături de Cătălin Botezatu, dar și de Ruby.