După ce în ultima vreme a fost văzut luând cluburile la rând, iar presa s-a grăbit să îl cupleze cu mai multe frumuseţi de la Hollywood, Johnny s-a săturat de stilul ăsta haotic de viaţă şi e decis să renunţe la petreceri şi la alcool pentru a o recuceri pe femeia alături de care a fost 14 ani şi cu care are doi copii. “Johnny vrea să devină iar capul familiei şi e hotărât să renunţe şi la alcool pentru asta. Lucrurile între el şi Va – nessa au început să meargă prost în urmă cu câţiva ani, pe vremea când filma la pelicula «Alice în ţara minunilor». Atunci el consuma foarte mult vin şi de acolo au început toate problemele”, a declarat o sursă pentru National Enquirer.
Au împreună o fată şi un băiat
“Apoi, pe platoul de la ultimul film, «Piraţii din Caraibe», el şi idolul lui, Keith Richards, deveniseră parteneri de băutură”, a mai precizat sursa, subliniind că acest lucru nu era deloc pe placul Vanessei. “Însă ea e iubirea vieţii lui şi abia acum a realizat că o pierde. Aşa că e decis să facă orice sacrificiu sau schimbare ca să o recucerească şi să se întoarcă la vechea lui viaţă alături de ea”, a mai adăugat sursa. Depp şi Vanessa Paradis s-au despărţit în ianuarie, după o relaţie de 14 ani. Cei doi nu au fost niciodată căsătoriţi, dar au împreună doi copii, Lily-Rose (12 ani) şi Jack (10 ani).