Vrea să importe băuturile Mr. Pink

Practic, din luna ianuarie, de când Monica şi Irinel au anunţat că vor divorţa, fosta doamnă Columbeanu nu a făcut nici o declaraţie de presă, cu excepţia câtorva mesaje venite prin intermediul avocaţilor ei. Acum, Moni pare pregătită să spună tot, însă cuvintele divei costă foarte mult. Cam 100.000 de euro ar fi cerut Monica respectivei televiziuni, cu care, de altfel, a şi intrat la negocieri. Patronii acesteia au venit cu o contraofertă, pe care Moni nu a primit- o însă prea bine: 75.000 de euro, iar restul de 25.000 de euro să fie transformat în minute de publicitate pentru băutura produsă de iubitul româncei, Mr. Pink, pe care asiaticul ar vrea, se pare, să o aducă şi în România. Deocamdată, negocierile s-au împotmolit aici, însă acestea se vor relua zilele următoare.

Moni vine în România să-şi petreacă sărbătorile cu fiica ei

Monica e aşteptată, zilele acestea, în România, unde va sta până după Revelion, vedeta dorind să-şi petreacă Sărbătorile de iarnă împreună cu fiica ei, Irina. Conform hotărârii judecătoreşti, Moni are acest drept, cu toate că Irina se află, în prezent, în custodia lui Irinel Columbeanu. Milionarul a încercat timp de o lună s-o contacteze pe Moni pentru a afla dacă vine la fiica ei, de Sărbători, însă aceasta i-a răspuns abia acum câteva zile

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Viva.ro

Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Călin Georgescu, luat la întrebări de protestatarul Marian Ceaușescu: „Sunteţi ofiţer SIE sau ofiţer SRI? Sunteţi şarlatan?”. Video
FANATIK.RO
Călin Georgescu, luat la întrebări de protestatarul Marian Ceaușescu: „Sunteţi ofiţer SIE sau ofiţer SRI? Sunteţi şarlatan?”. Video
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
Elle.ro
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
'Nevastă plictisită, geloasă și cicălitoare'. Monica Bîrlădeanu, declarații surprizătoare la 3 luni de la căsătoria cu Valeriu Gheorghiță
Unica.ro
'Nevastă plictisită, geloasă și cicălitoare'. Monica Bîrlădeanu, declarații surprizătoare la 3 luni de la căsătoria cu Valeriu Gheorghiță
Afacere uriaşă în energie: 3,4 de clienţi români trec la MVM, compania controlată de Guvernul Viktor Orban
Observatornews.ro
Afacere uriaşă în energie: 3,4 de clienţi români trec la MVM, compania controlată de Guvernul Viktor Orban
Horoscop 17 decembrie 2024. Gemenii s-ar putea să observe că apar anumite tensiuni și să nu și le poată explica în niciun fel
HOROSCOP
Horoscop 17 decembrie 2024. Gemenii s-ar putea să observe că apar anumite tensiuni și să nu și le poată explica în niciun fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI