Poliţistul Robi, inspirat din viaţa reală

Leonid e Robi, poliţistul satului. E mândru de statutul lui, e serios şi ţine lecţii de morală, numai că aplică legea după capul lui.
Pentru a-i da viaţă lui Robi, poliţistul satului, cu care spune că nu are nici în clin, nici în mânecă, Leonid Doni a căutat inspi­­­­­raţie… în viaţa reală. Şi a găsit-o. “Am în­­tâlnit pe cineva care să semene cu Robi, dar nu pot să vă spun cine e, că află sursa”, ni s-a confesat el. Susţine că, până acum, deşi a intrat bine de tot în pielea omului legii din “Las Fierbinţi”, n-a luat din năravul acestuia şi a rămas un tip sensibil şi tolerant.

Ancăi îi e greu să iasă din pielea Gianinei după ce se termină filmările

Ea este Gianina, fiica fostului primar din “Las Fierbinţi”, o fă­­­­­tucă frumuşică, dar prostuţă. Vrea să a­­­­jungă la Bucu­­­­reşti şi să fie vedetă.
Află secretele actorilor din Las FierbinţiAflă secretele actorilor din Las Fierbinţi

“Tot ce am văzut şi am trăit în vacanţele petrecute la ţară constituie sursă de inspiraţie pentru ce vedeţi acum pe ecran”, ni s-a confesat dră­­­­gălaşa Anca Dumitra. Ea o interpretează pe fâşneaţa, fru­­­­muşica şi prostuţa Gianina, cu care are în comun “faptul că se abandonează fără reţinere situaţiilor ce se ivesc”.
De când este Gianina, Anca spune că, influenţată de personajul interpretat, a devenit ceva mai naivă şi că, uneori, îi vine greu să iasă din pielea fetei după terminarea filmărilor: “Am avut de tras o secvenţă în care Gianina dansa. Mai târziu, invitată fiind la ziua de naştere a unei prietene, m-am surprins dan­­­sând ca în clipul filmat în ziua res­­­­­pec­­­­­­tivă”, ne-a măr­turisit ac­­­­­­­triţa.

Mihai Bobonete: «Tata a avut crâşmă la Giurgeni, de acolo m-am inspirat pentru Bobiţă»

Mihai Bobonete e oricum un tip savuros. Aşa că personajului interpretat, Bobiţă, n-a mai trebuit să-i dea decât un pic de culoare. Pe care a “împrumutat-o” de la oamenii întâlniţi în copilărie, în cârciuma tatălui său.
“Am avut de unde să mă inspir, pentru că şi eu am avut de-a face cu cârciu­­­măritul la sat. Aproape 10 ani, tatăl meu a avut crâş­­­­mă la Giurgeni, pe drumul vechi spre mare, iar po­­­veştile trăite acolo m-au inspirat în construcţia lui Bobiţă”, ne-a mărturisit actorul.
În paralel cu “Las Fier­­binţi”, Bobonete joacă şi în scenetele de la “Serviciul Român de Comedie”, unde îl interpretează pe Costel. Iar acest du-te-vino între cele două personaje a dat naştere unei întâmplări comice, pe care ne-a povestit-o chiar actorul: “La spectacolul lui Mărgineanu de la Sala Palatului trebuia «s-o ard» pe Bobiţă, pentru că eram îmbrăcat vero şi personajul avea legătură cu «Zaritza» lansată de Mişu. După primele apariţii pe scenă, Dragoş Buliga (n.r. – regizorul serialului “Las Fierbinţi”) a venit la mine în culise şi mi-a spus că sunt Costel de la SRC şi că nu e bine, că trebuie să vină Bobiţă ca să iasă treaba cu Mărgineanu”.

Pe Mihai Rait, lumea îl strigă deja «Dorele!»!

Dorel e fratele autist, dar genial al lui Bobiţă. Îndură orice chin ca să fie vedetă, iar când ajunge pe scenă, face un supershow.
Mihai Rait Dragomir şi-a asumat atât de bine statutul de Dorel, în­cât nu-l deran­jează, a­­­­­­tunci când face vreo gafă, că e strigat “Dorele!”. În ce priveşte in­­­spiraţia pentru rol, actorul spune că e un norocos, pentru că a dat de mic piept cu viaţa la sat: “Eu am crescut la ţară, într-o at­­­mosferă destul de ase­mănă­­­toare cu aceea din “Las Fier­­­­binţi”. Aşa că i-am cunoscut şi pe Dorel, şi pe Bobiţă, şi pe Giani, şi pe Ce­lent­ano, îi ştiu pe to­ţi”.

Glumă marca Giani: «Da de ce ne-am înţepenit aşa, prietene? Suntem la NASA?»

Giani e şme­­cheraşul satului, tipul care te face din vorbe. Visul lui e să se îmbogăţească peste noapte.
Costi Diţă se de­­­­­­clară norocos. Când a trebuit să-i dea viaţă şmeche­­­rului Giani, n-a fost nevoit să caute mult o sursă de inspira­­­ţie. “Genul ăsta de personaj poate fi întâlnit peste tot şi în toate mediile. De fapt, toţi avem un pic de Giani în noi. Cu  toţii vrem uneori «să ne des­­­­cur­­­căm», să ne sus­­­­tragem de la res­­pon­­­­sabilităţi, să ob­ţi­­nem lucruri cu efort minim”, crede el.
Actorul intră, a­­­­­­­­­­­şadar, cu uşurinţă în pielea lui Giani. Poate cu prea multă u­­­­­­­şurinţă. Şi, uneori, în momente nepotrivite. “Mi s-a întâm­­­­plat să fiu la o întâl­­­­­nire serioasă, în­­­tr-un mediu cu pre­tenţii, şi la un moment dat, ca să mai destind atmosfera, am fă­­­cut o glu­­­mă marca Giani: «Da de ce ne-am înţe­pe­nit aşa, prie­­­­tene? Sun­­­­­tem la NA­SA?» Şi s-a lă­­­­­sat li­­­niş­­­tea…”, şi-a amintit, a­­­­­­­muzat, Cos­­­­­­ti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News