„Încet, încet, o lume întreagă a revenit la o stare de normalitate și, în sfârșit, turneul internațional al lui Al Bano și al Rominei Power a putut fi reluat.

Mai tineri sau mai experimentați, eu cred că publicul clujean va aprecia la adevărata valoare unii dintre cei mai mari cântăreți italieni, mai ales că va fi pentru prima dată când vor concerta împreună la Cluj-Napoca. Poate de aceea s-au și vândut într-un ritm așa rapid biletele”, a declarat Mira Due, organizatorul concertului.

Duoul italian Al Bano și Romina Power s-a lansat în 1975, cu albumul „Dialogo”. 47 de ani mai târziu, au un palmares discografic cu care puțin artiști se pot mândri: peste 20 de albume lansate și 150 de milioane de copii vândute în întreaga lume. În 1994, după dispariția fără urmă a fiicei lor cea mare, Ylenia Carrisi, cei doi artiști s-au despărțit pe toate planurile.

Cuplul s-a refăcut însă pe plan personal în 2018, dar și mai repede pe plan artistic: în 2013, Al Bano și Romina s-au reunit cu ocazia concertelor susținute la Moscova pentru a celebra cea de-a 70-a aniversare a artistului.

În anul următor, artiștii au susținut un spectacol la București, iar Al Bano a mai revenit de alte două ori în țara noastră, la Târgu Mureș, în 2016, și la Alba Iulia, în 2018.

„Este o mare onoare pentru mine să pot aduce în fața publicului doi artiști atât de iubiți, atât de universali, atât de… fredonați de o lume întreagă!

Nu cred să existe iubitori de muzică să spună că nu au auzit, măcar o dată, un refren cântat de Al Bano și Romina Power. Muzica lor face punte între generații și reușește să fie pe placul publicului, indiferent de vârstă sau naționalitate”, a adăugat Mira Due.

Urmărește-ne pe Google News