S-au cunoscut în urmă cu aproape patru ani, când ea juca într-un film regizat de Al Pacino şi de atunci sunt de nedespărţit. Frumoasa argentiniancă Lucia Sola e, se pare, sufletul pereche al starului, din moment ce l-a convins să o ia de nevastă. Presa din SUA a anunţat ieri că, în sfârşit, burlacul de 74 de ani va merge în faţa altarului cu Lucia. Deşi nu a mai fost căsătorit niciodată, actorul, care a făcut istorie în pelicule precum “Naşul” sau “Parfum de femeie”, mai are trei copii din două relaţii anterioare.
Apropiaţii lui Pacino susţin că acesta e mai fericit ca oricând şi că fostul manechin e o femeie cu capul pe umeri care i-a stat alături în multe momente grele.
Au apărut însă şi comentarii răutăcioase despre dorinţa argentiniencei de a pune gheara pe averea uriaşă a actorului: 150 de milioane de dolari. Pacino a glumit pe această temă, spunând că are testamentul făcut şi nu ar mai avea rost să mai cheltuiască bani cu avocaţi, pentru a întocmi şi un contract prenupţial.