„Porturile au perioadele lor de graţie. Apar, adăpostesc două trei nave de furtună, crează dependenţă şi cresc. Apoi, după ani bogaţi, inevitabil apare declinul, cam în acelaşi timp cu îngrădirile, regulile şi vameşii. Singurele porturi care rezistă pe termen nelimitat sunt cele libere. Unui port liber îi poţi recunoaşte începuturile, dar imediat după aceea devine dacă nu etern, măcar atemporal, ferit de catalogări legate de epoci şi stiluri. Asta este Porto Franco: unul dintre ultimele porturi libere ale muzicii, care adăposteşte capriciile vremii şi, mai ales, ale vremurilor, cea mai bună muzică a lui Paul Prisada şi poezia mai multor generaţii de rebeli” (Patrick Andre de Hillerin).

Porto Franco este primul disc solo al lui Paul Prisada

Paul Prisada a fost figura centrală a trupei Accent, considerată la vremea ei una dintre cele mai valoroase trupe de rock progresiv din România. Până în 1989, din cauza cenzurii, ei au apărut doar pe discuri comune sau compilaţii. Porto Franco este primul disc solo al lui Paul Prisada, care se hrăneşte din rădăcinile muzicii cântate în urmă cu trei decenii cu trupa Accent, conţinând atât piese din epoca lor de glorie, cât şi compoziţii noi, originale.

Prima lansare a avut loc pe 31 octombrie la Sulina (Sulina a fost port liber – porto franco – formal între 1870 şi 1931), oraşul care a dat şi numele albumului, apoi, pe 3 noiembrie, albumul s-a lansat la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, următoarele lansări fiind programate pe 16 noiembrie la Bucureşti şi 21 noiembrie, la Sibiu.

Citește și


VIDEO/ Contabilitatea tristă a sărăciei: pensionarii cu venituri mici nu au dreptul la ajutor de încălzire. Lemnele de foc, udate cu lacrimile bătrânilor


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News