Alessandro, unul dintre concurenți a căzut la pământ, după ce s-a tăiat la deget. Tânărul concurent a leșinat din cauza durerii.

Prezent la premiera filmului în care joacă Mircea Bravo, „Moartea în vacanță”, tânărul a dezvăluit pentru sursa citată, cum s-a întâmplat totul.

„Practic a fost momentul de neatenție. Atunci găteam un gât de gâscă și voiam să fac niște tortellini. Miezul de tortellini voiam să-l umplu cu carne din gâtul de gâscă. Era moment sub presiune, am tocat carne, n-aveam tocător. Așa că am tăiat-o așa, iar într-un moment s-a întâmplat.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Eram ok în primă fază. Au chemat medicii. A venit ambulanța. În momentul în care au venit medicii de pe salvare, mi-a pus ceva pe deget, pe viu și în momentul ăla am simțit o durere atât de tare. Am țipat, după care am leșinat pe loc.

La un moment dat mi-am deschis ochii, eram pe jos. Când mi-am revenit am văzut îngerași și pe Chef Scărlătescu. De fapt îl vedeam pe Chef Scărlătescu așa, îngeraș”, a povestit Alessandro Lusito, pentru FANATIK.

Alessandro Lusito a fost transportat de urgență la spital. „Eram total amețit și atunci m-au luat, m-au dus afară. Apoi la spital ca să vadă dacă trebuia să mă coase. Acolo nu mi l-au cusut, pur și simplu m-au bandajat, m-au dezinfectat. Mi l-au închis pentru că n-aveau cum să mai coase, este o parte din piele prea întinsă să poată să fie cusută la loc.

Acum nu se mai vede unde am fost tăiat, dar nu mai e drept. A fost tăiat cu tot cu unghie, tăietura era aproape de os. Acum nu se mai vede nimic”, a mai spus concurentul.

După ce a fost consultat de medici, Alessandro s-a întors în bucătărie, unde i-a fost destul de greu să gătească, din cauza bandajului și a rănii.

„Am fost la spital, m-au verificat, m-au închis. Apoi m-am întors în platou, deci eram în regulă. Problema este că după aceea, pe tot parcursul, a trebuit să stau cu ditamai bandajul. A fost extraordinar de greu. Pentru că la orice mișcare, la orice atingere, mă durea. Am fost și în deplasare cu degetul așa. A fost îngrozitor, trebuia să stea cineva lângă mine tot timpul să-mi refacă bandajul.

S-a închis rana după o lună, dar am ținut bandajul și un pic mai mult pentru că era carne vie. Acum sunt ok, am rămas cu o sensibilitate, de fiecare dată când mă ating, simt că e piele, dar nu e nimic înăuntru”, a încheiat concurentul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News