Alessia Năstase, fata celebrului Ilie Năstase și a Amaliei, a absolvit liceul. La bal, tânără în vârstă de 18 ani a avut o apariție care a atras atenția. Mama ei a fotografiat-o la petrecere, iar apoi a postat imaginile pe rețelele de socializare.
Tânăra a absolvit acum liceul privat „Mark Twain International School” din București. Alessia Năstase a participat apoi la balul de absolvire alături de colegii ei. Evenimentul a fost organizat la un club din Herăstrău.
Acolo, și Amalia Năstase, mama ei, și-a făcut apariția. A fost tare apropiată de fiica ei cea mare și a surprins-o în diverse ipostaze, iar apoi a postat imaginile în mediul online.
În fotografiile făcute publice, se poate observa că tânăra Alessia poartă o rochie scurtă, neagră și pantofi cu toc, negri. Părul l-a avut aranjat pe spate și a purtat un machiaj discret.
„O seară pe care o așteptăm de 12 ani”, a fost mesajul care a însoţit pozele postate de Amalia pe Instagram. Cei care o urmăresc pe vedetă i-au oferit mii de aprecieri și o mulțime de mesaje de felicitare.
În prezent, Alessia Năstase e pasionată de artă. „De când eram mică am început să fac cursuri cu un profesor de vreo două-trei ori pe săptămână. Atunci am început să experimentez destul de mult cât să-mi dau seama că-mi place”, spunea ea într-un interviu pentru life.ro.