La modul cel mai serios, organizatorii concertului din Cleveland (13 noiembrie, St. Johns Party Center) au alertat poliţia pentru că Velea, agentul său şi dansatoarele au sustras automobilul ce i-a adus la sala de evenimente, dând bir cu fugiţii de la sala unde trebuiau să cânte. Într-un final, cheile maşinii au fost recuperate de agenţii de poliţie, la hotelul unde fusese cazat artistul, asta după ce dubiţa de turneu a fost dată în urmărire şi numai intervenţia proprietarului şi organizatorului turneului, care nu a vrut să depună plângere, i-a salvat de probleme.
Povestea rămânea “acoperită” şi fără ecou dacă supărarea românilor care au venit să-l vadă pe Velea nu lăsa urme adânci în sufletele lor. “Am apelat la poliţie deoarece au fugit (Alex Velea şi staff-ul său – n.r.) din parcare cu vanul dlui Branko (Podrumedzic – organizatorul turneului) şi la hotel nu voiau să-i dea acestuia cheile maşinii. Poliţia i-a luat la întrebări, au cerut cheile, este incredibil ce s-a întâmplat. Rog prietenii din România să facă publică această postare, să ştie cum a putut să sfideze o sală de români care aşteptau să înceapă programul. Şi dacă nu au fost minimum 100 de persoane, cât îşi dorea el, asta înseamnă valoarea lui. Noi când organizam spectacole, aveam sala plină”, tuna Ion Belu, coorganizatorul evenimentului din Cleveland.
La rândul lui, contactat telefonic, Mădălin Moşoiu, agentul lui Velea, explică partea lor de adevăr: “Conflictul nu a avut legătură cu numărul de fani prezenţi, ci a fost o neînţelegere legată de bani. Lucrurile au degenerat şi am luat maşina pentru că ne-am temut că organizatorul va refuza să ne ducă la aeroport a doua zi. Acuzaţia de furt a fost exagerată. Aveam un drum de 6 ore până la aeroport şi nu puteam risca să pierdem avionul”.
Membrii comunităţii de români, revoltaţi
La sosirea în SUA, Velea a fost întâmpinat cu pâine şi sare, dar a plecat cu scandal
Zecile de oameni revoltaţi că au bătut drum mult pentru concertul lui Alex Velea din Cleveland şi care ar fi plecat pentru că erau prea puţini spectatori în sală, după cum consideră martorii oculari, îşi varsă oful public, considerându- se jigniţi de atitudinea solistului. Luminiţa Georgescu, membră a comunităţii românilor din Cleveland, ne-a declarat: “Ce a făcut Alex este revoltător pentru întreaga comunitate, am fost martor şi nu îmi e ruşine să susţin un adevăr. E prima oară când s-a întâmplat aşa ceva. Oamenii care au venit au participat cu bani, au pregătit meniul, toate costând bani şi care au ajuns la tomberon. Nimeni nu avea nimic de câştigat decât Velea, care a sfidat eforturile comunităţii din Cleveland şi ale fanilor. Cum să furi cheile maşinii şi să fugi cu dansatoarele? Este uluitor”.
“A fost primit cu pâine şi sare, să-i stea în gât”
“Putea să spună câţi bani vrea. Noi, cei prezenţi, sigur îl plăteam să fie mulţumit. Dar să nu spui nimic, să întârzii două ore în timp ce 75 de oameni te aşteaptă. Fiţi sigur că nu va mai ajunge niciodată în SUA. A fost primit cu pâine şi sare, să-i stea în gât toată viaţa. Dinu Iancu Sălăjan a cântat pentru 30 de oameni şi a făcut un spectacol cât pentru 1.000”, susţine Fabian Barbolovici, om de afaceri de origine română care a fost martor ocular. Văzând atâtea reacţii, Alex Velea a simţit nevoia să se disculpe chiar în seara când au avut loc evenimentele, însă nici un cuvânt despre motivul pentru care a fost vizitat de poliţia americană: “Vă scriu din Cleveland şi azi trebuia să am un ultim concert din cele 6 prevăzute în contract. Din păcate, acest concert, ca şi cel din Philadelphia nu s-au mai ţinut din pricina organizatorului. Am primit o serie de mesaje în urma anulării concertului prin care v-aţi manifestat nemulţumirea. Aş vrea să înţelegeţi că mi-am dorit la fel de mult ca voi să se ţină concertul”.