Artistul în vârstă de 37 de ani a recunoscut în direct la TV că nu îi place să genereze scandaluri, nici să le amplifice, dar de data aceasta nu s-a mai abținut și i-a dat replica lui Cătălin Măruță.

„Mă simt prea atacat. E aiurea că se iau de familie, dacă au ceva cu mine, să îmi spună în față. Nu e genul meu să împroșc cu noroi în stânga și în dreapta. Cu Măruță m-am și certat, că tocmai pe ei (n.r. pe foștii lui colegi) îi invita și le punea întrebări despre nevastă-mea.

M-a jignit prea rău, și a jignit-o pe nevastă-mea. Dacă foloseam numele nevestei lui, dacă aș fi vorbit eu de Andra cum a vorbit el de Antonia, nu cred că mai punea textul ăla, ca la sfârșit să spună că suntem bărbați și să ne strângem mâna”, a declarat Alex Velea, la Antena Stars, conform spynews.ro.

„Nu vreau să îl jignesc. Am zis că sunt prietenii mei, 100%, apoi am văzut că el poate să renunțe la prietenia asta a noastră foarte ușor când e să mă măscărească.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Nu faci așa, nu ai cum să mă măscărești tu pe mine cu acei copii pentru care eu am făcut tot. Eu nu m-am certat cu el, dar nu mai vreau să mai vorbesc cu el, să îl mai văd, să mai colaborez”, a mai adăugat Alex Velea, vizibil supărat de discuțiile pe care le are cu prezentatorul de la Pro TV.

Ce mesaj a postat Cătălin Măruță

Discuțiile dintre cei doi au apărut după ce Alex Velea a declarat în podcastul lui Speak că nu mai are ce să vorbească cu Cătălin Măruță, că e extrem de deranjat de spusele prezentatorului la adresa lui și a familiei sale.

Văzând acestea, a venit rapid și răspunsul lui Cătălin Măruță pentru Alex Velea.

„În prietenie, ca-n fotbal, sunt și faze tensionate, uneori din teren vezi situația altfel decât e, iar de pe margine, pentru ceilalți, meciul pare chiar pe viață și pe moarte.

La final însă, bărbații își strâng mâna și chiar se apreciază. Peste ani, o să ne amintim de toate câte s-au întâmplat și s-au spus. #friends #nohardfeelings” a scris Măruță, pe Instagramul său.

 
 

Urmărește-ne pe Google News