Alex Velea a început de mai bine de un an procesul de paternitate în urma căruia trebuie să demonstreze că fiii Antoniei, Dominic și Akim, sunt și ai lui. Cântărețul vrea ca băieții să-i poarte cât mai repede numele, dar se pare că mai are ceva de așteptat pentru a deveni, oficial, tatăl propriilor copiii. Și pentru a-i creștina, așa cum se cuvine!

Velea a devenit însă de ceva timp clientul fidel al tribunalelor, la fel ca Antonia, asta pentru că fiecare termen pe care-l are în procesul de paternitate cunoaște mereu o nouă amânare. Fără ca măcar să înainteze vreun pas. Așa s-a întâmplat și la ultima înfățișare, motiv pentru care numele artistului va fi strigat, din nou, la Judecătoria Sectorului 1 București, și pe data de 31 octombrie, când are un nou termen.

Are nevoie și de declarația lui Vincenzo Castellano!

Procedurile de a fi declarat tatăl celor doi băieți sunt cu greoaie, dat fiind faptul că Vincenzo Castellano, bărbatul cu care încă Antonia este căsătorită, în acte, este cetățean italian.

În plus, acesta va trebui să dea cu subsemnatul că nu e tatăl celor doi băieți. După care urmează și testul ADN al micuților.

Și, cum orice acțiune în instanță costă, Alex Velea e bun de plată. Artistul a apelat la un avocat renumit, același care o reprezintă și pe Antonia, în încercarea de a grăbi procedurile. Onorariul se ridică, potrivit apropiaților, la 3.000 de euro. Bani la care se vor adăuga multe alte cheltuieli de judecată.


FOTO EXCLUSIV/ Iubitul Andreei Marin, în primul rând la gala prezentată de divă. A încurajat-o discret

Urmărește-ne pe Google News