Matteo ne-a povestit că de la prima întâlnire cu Alex Velea și-a dat seama că acesta își dorește să-și întemeieze o familie și să aibă mulți copii. Deși aveau doar 20 de ani, vârstă la care mulți bărbați nu iau în calcul o căsătorie sau să devină părinți, gândurile lor nu erau doar de a deveni cunoscuți pe plan muzical, ci și de a avea o relație stabilă, de durată.

“Eu cu Alex suntem prieteni de prin 2005, prieteni la cataramă din prima zi. Nu-mi imaginam că o să ajungem după 15 ani amândoi în postura de familiști. De fapt, sincer să fiu, pe Alex în vedeam familist. Cred că asta am și apreciat încă de la început la el, faptul că este un băiat foarte sincer și foarte atașat de persoana de lângă el, că mereu a avut gânduri serioase, să-și întemeieze o familie, să aibă copii. Era un mare contrast între nebunia de pe scenă și omul care era după aceea într-o relație. Chiar m-a inspirat, m-a educat”, ne-a povestit Matteo.

“Nu vreau să mă maturizez”

Deși i-a urmat exemplul și acum este tătic și la un pas de căsătorie, Matteo a mai declarat că nu s-a maturizat complet și are momente când este fratele mai mare al fiicei sale, Mia. “Pe mine nu m-am văzut în postura de tată până să o întâlnesc pe Elena. Când mă mai întreba lumea pe când un copil nici nu știam ce să răspund, ziceam că nu, că sunt eu un copil, ce îmi mai trebuie încă unul în casă. Acum că a venit Mia m-am maturizat un pic, dar dintr-un punct de vedere. Sincer, nici nu vreau să mă maturizez. Adică eu mă uit încă la desene animate”, a mai declarat Matteo pentru Libertatea.

VIDEO:
Cosmin Nistor

 
 

Urmărește-ne pe Google News